spot_img
spot_imgspot_img
15.6 C
Vaslui
20-mai-2024

Bugetul judetului Vaslui este al doilea la nivel national. Cum se vor împãrti banii?

- Advertisement -

CIFRE ALARMANTE… În conditiile în care, în aceste zile, în Parlament se dezbate bugetul pe 2019, cu o întârziere considerabilã, apar si primele cifre, este adevãrat, la nivel de judete. Anul acesta, judetul Vaslui primeste un buget urias, al doilea pe tarã, dupã Suceava, de 445 milioane lei, pentru echilibrarea bugetelor locale. Asta, în conditiile în care Brasovul are 150 milioane lei, pentru echilibrarea bugetelor locale, Clujul – 149 milioane, Iasiul – 415 milioane. Cum se vor împãrti banii, având în vedere cã în aceastã sumã sunt incluse si finantãrile pentru DGASPC, care se ridicã la sume foarte mari, dar si cât vor primi primãriile? – este un semn de întrebare de la care se asteaptã un rãspuns în aceste zile.

Imediat ce va fi aprobat în Parlament, vineri, si dupã publicarea în Monitorul Oficial, Finantele Publice vasluiene vor pregãti o repartizare, pe baza formulelor de calcul, iar la acesti bani se vor adãuga unele sume alocate de CJ Vaslui. Sã mai spunem cã Vasluiul este în top 5 si la banii alocati drumurilor judetene, cu 20,33 milioane lei, dar rãmâne de vãzut cât se va aloca pe fiecare primãrie în parte, desi suma este destul de substantialã, fatã de anul trecut.

La Bucuresti, situatia este vãzutã altfel decât în teritoriu

Ministrul de Finante a prezentat, ieri, în Parlament, informatii despre bugetul autoritãtilor locale. „Bugetul anului 2019 sustine autoritãtile publice locale. 2019 este primul an în care toate încasãrile din impozitul pe venit vor rãmâne integral la bugetul local. 47.2 miliarde de lei vor fi lãsate la nivel local, cu 7 miliarde în plus fatã de 2018. Anul 2019 este primul an în care se iau mãsuri concrete pentru sprijinirea localitãtilor mai putin dezvoltate si pentru asigurarea coeziunii economice sociale. La nivel de comunã, se asigurã un buget de minim 2 milioane de lei, o alocare de 1000 de lei pe locuitor. Bugetul anului 2019 sustine în continuare cheltuieli le descentralizate. Continuãm sã alocãm sume defalcate pe taxa de valoare adãugatã pentru finantarea urmãtoarelor cheltuieli ale administratiilor publice locale: programul pentru scoli, bunuri si servicii pentru unitãti de învãtãmânt preuniversitare de stat, cheltuieli de functionare a cãminelor de persoane vârstnice”, a afirmat Eugen Teodorovici. De asemenea, ministrul a afirmat cã bugetul anului 2019 are o structurã echilibratã a cheltuielilor. „Pentru îndeplinirea obiectivelor din programul de guvernare cheltuielile sunt de 368,8 miliarde de lei. Cele mai importante categorii sunt finantate în mod echilibrat. Bugetul anului 2019 are venituri estimate cu 50% fatã de 2016. Veniturile estimate pentru 2019 sunt de 342,7 miliarde de lei, cu 51 % mai mari fatã de 2016.Veniturile din TVA vor creste ca pondere în PIB cu 0.5 procente, comparativ cu anul anterior”, a conchis acesta. Dezbaterile vor continua joi, urmând ca votul final sã fie dat vineri, în plenul reunit.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.