UPDATE: La ora 11,00, la Primaria Barlad, comisia de licitatie pentru concesionarea transportului public local a deschis singura oferta primita pentru transportul in comun din oras. Aceasta apartine SC Unistil SRL Barlad. Deschiderea ofertei s-a facut in prezenta patronul societatii, Vasile Puscasu. Pentru barladenii interesati, pretul unui bilet de calatorie va fi de 1,8 lei. Vasile Puscasu a garantat reprezentatilor mass-media ca cele 10 autobuze, care au intre intre 60 si 80 de locuri, precum si microbuzele cu care s-a inscris la selectia de oferte, corespund intru totul caietului de sarcini, emis de comisia de licitatie si aprobat de CLM Barlad. Mai multe amanunte in editia de maine a cotidianului Vremea Noua.
CA LA ROMÂNI…Dupã ce Consiliul Local Municipal Bârlad a reziliat, la cerere, contractul firmei Vertrantis privind transportul în comun, la selectia de oferte, care s-a încheiat ieri la ora 15.00, a depus ofertã doar SC Unistil SRL Bârlad, firma lui Vasile Puscasu, cel care a prestat aceleasi servicii pânã în anul 2016.
Potrivit biroului de presã al Primãriei Bârlad, în cursul zilei de ieri firma Unistil a depus o ofertã privind anuntul pe care administratia localã l-a fãcut public pe website-ul institutiei. Comisia de licitatie al cãrei presedinte este Aurelian Rãducu, va deschide astãzi la ora 11.00, oferta Unistil, pentru a vedea dacã a depus toatã documentatia solicitatã. Dupã analizarea ofertei, concesionarea serviciului de transport în comun va reveni firmei Unistil, prin încredintare directã. Printre conditiile impuse prin caietul de sarcini pentru firmele care doreau sã efectueze transportul public în Bârlad pe o perioadã de doi ani figureazã si faptul trebuie sã plãteascã o garantie de zece mii de lei pentru participare la licitatie, sã nu aibã datorii la bugetul de stat si local, sã detinã zece autobuze urbane si șase microbuze cu norme de poluare cel putin Euro4. Pretul biletelor de cãlãtorie urmeazã a se vedea dupã deschiderea ofertei.
Vã reamintim cã Unistil a iesit de pe trasee în mai 2016, când Vertrantis a licitat si a cîstigat cu cea mai bunã ofertã, de un leu pentru costul biletului unei cãlãtorii. Firma cîstigãtoare a fost avantajatã si de autobuzele noi, achizitionate în leasing de la firma Mercedes. Dupã trei de ani de efectuare a transportului public de cãlãtori, patronii SC Vertrantis SRL Bârlad au declarat cã firma a înregistrat pierderi de 1.100.000 de lei, din cauza redeventelor neîncasate si a cerut rezilierea contractului. Pe scurt, firma lui Vasile Tonita si a sotiei sale Maria, a supra licitat în 2016, sperând cã va pune mâna pe banii frumosi din bugetul local, fãrã a face ceea ce era prevãzut în contract, adicã investitii în statiile de autobuz. Iar pentru cã n-a respectat contractul, primãria i-a oprit subventiile, la atentionarea fãcutã de Curtea de Conturi, lucru care i-a „încãierat” pe consilierii PSD si PNL si pe primarul Dumitru Boros cu deputatul PSD Adrian Solomon. În conditiile atribuirii directe, transportatorul care va respecta caietul de sarcini si care va prelua contractul prin atribuire directã, va putea efectua maximum doi ani transportul local, timp în care administratia va trebui sã pregãteascã licitatia ce urmeazã sã desemneze un cîstigãtor pentru o perioadã de sase ani. Mai multe detalii vom face cunoscute în cotidianul de mâine, dupã deschiderea ofertei Unistil.