Emma Neagu a murit pe 7 aprilie la vârsta de 15 ani din cauza cancerului osos, boală cu care a fost diagnosticată în anul 2017. Anunţul a fost făcut de mai multe organizaţii şi fundaţii caritabile din Canada, unde copila s-a născut şi unde devenise o adevărată voce de susţinere a copiilor care sufereau de aceeaşi boală. „Emma nu şi-a dorit să fie amintit drept fata bolnavă de cancer şi a urât expresia «a pierdut bătălia». Îşi dorea, în schimb, să fie pomenită drept fata care putea să meargă în mâini şi să facă mişcări complicate în ciuda cancerului. Deşi avea o vârstă fragedă, Emma a fost suficient de înţeleaptă încât să ştie că o victorie ţine doar de viziunea proprie şi de ceea ce laşi pe această lume, nu de final“, se arată într-un text privind detalii legate de înmormântare. De asemenea, pe Facebook a fost lansată o campanie de strângere de fonduri pentru ajutorarea familiei îndurerate.
Citeste mai mult: adev.ro/ppucmj