- Advertisement -
GRAV… Locatarii garsonierelor din blocul de la „Recon”, din proximitatea Spitalului din Huși, au trăit astăzi spaima că vor rămâne fără acoprișuri deasupra capului. Un incendiu izbucnit la una din boxele imobilului, a făcut ca focul să se propage, iar fumul înecăcios să cuprindă în sucrt timp parterul și erajul 1. Oamenii, adulți și copii, între care se aflau și persoane cu dizabilități, au rupt-o la fugă, când au văzut fumul gros și vâlvătaia. Pompierii au reușit să stingă la timp focul și să reducă pagubele. „Referitor la incendiul de la Huși, precizăm că s-a intervenit cu două autospeciale, după ce într-o boxă amenajată la parterul blocului (pe mijlocul clădirii) a izbucnit un incendiu, care a inundat cu fum și gaze toxice parterul și etajul unu al imobilului. 20 de persoane (dintre care 16 adulți și 4 copii) între care un nevăzător și o persoană imobilizată la pat, au fost evacuate, iar alte 20 persoane s-au autoevacuat. Au ars: aprox. 30 kg textile, materiale plastice diverse și două rafturi din lemn. S-au degradat: materiale plastice, un frigider și o mașină de spălat rufe, toate acestea fiind depozitate in boxa incendiată. A fost salvat un câine, o boxă și apartamentele vecine. Incendiul a fost cauzat, cel mai probabil, de scânteile mecanice”, au spus reprezentații ISU Vaslui.
- Advertisement -