PERSONALITATE LOCALÃ… Vremea Nouã continuã seria articolelor despre vasluienii care au marcat istoria acestor meleaguri. Astãzi vi-l prezentãm pe Constantin Parfene.
Între lucrurile bune ivite dupã 1989 (existã si asa ceva…), în prim-plan se înscriu marile posibilitãti editoriale. Dupã o perioadã în care editurile erau strict controlate, acum existã o adevãratã explozie atât în ceea ce priveste numãrul editurilor, cât și prin numãrul de autori rãspândit în întreaga tarã, spre deosebire de concentrarea lor în marile orase din trecut. Este un aspect pozitiv întrutotul, însã este mai greu sã discernem calitatea autorilor. Trebuie sã asteptãm timpul sã limpezeascã apele. În judetul nostru existã un numãr de autori, unii mai cunoscuti, altii mai putin cunoscuti în atentia organelor de presã sau a criticilor literari. Un astfel de autor, cu o operã pe care o putem considera prolificã este Constantin Parfene, profesor din Ghermãnesti, asupra operei cãruia încercãm sã ne oprim astãzi, dar numai dintr-un punct de vedere.
Constantin Parfene, preocupat de istoria localã, proza artisticã, poezie
Constantin Parfene a excelat în mai multe domenii dupã cum reiese din bibliografia domniei sale pe care vom încerca sã o prezentãm. Iatã titulurile cele mai importante: “130 ani de învãtãmânt în Ghermãnesti” – monografia scolii, 118 pagini, editura Mondograf Constanta 1995; “Istoria Târgului Drânceni si a comunei” – 330 pagini, editura Nora, Piatra Neamt, 2002; “Arsura – vatrã de istorie” – 382 pagini, editura Sfera, Bârlad, 2008; “Privind spre trecut” – versuri, 152 pagini, editura Semne, Bucuresti, 2015; “Pe mal de Prut” – prozã scurtã, 130 pagini, editura Stef, Iasi, 2015; “Ioan Dãnilã – profesor simbol si pãrinte jertfelnic” – 85 pagini, editura Stef, Iasi, 2016; “Meandrele seductiei” – roman, 244 pagini, editura Alfa, Iasi, 2018; “Românii de ieri si de azi” – poezii, 150 pagini, editura Pim, Iasi, 2018; “Cartea cu povesti” – editura Roxel, Bucuresti, 2018; “Destinul” – roman, editura Alfa, Iasi, 2015. Aceastã fisã bibliograficã vorbeste de la sine despre multitudinea preocupãrilor autorului pentru istoria localã, proza artisticã, poezie, la care adãugãm un nou titlu ce dezvãluie o altã arie de interes: “Etnografie si folclor din zona Prutului Mijlociu”, 154 pagini, editura Sfera, Bârlad, 2008. Interesant este cã aceeasi zonã a mai fost cercetatã din punct de vedere folcloric în urmã cu exact 136 ani. La Husi, în 1872, apãrea culegerea de folclor “Cântece populare de pre Valea Prutului” de D. A. Caramfil. Era una dintre primele culegeri de acest fel din România, dupã Vasile Alecsandri. Ea a fost reeditatã prin grija colegilor mei, Costin Clit si Lucian Valeriu Lefter. Desigur, folclorul prezentat de Constantin Parfene reprezintã o altã epocã, având putine legãturi cu vechea culegere a lui Caramfil, care se baza numai pe balade dispãrute între timp si pe cântece ale cãror urme le mai gãsim si astãzi. Cartea profesorui Constantin Parfene are în vedere o cercetare complexã a culturii populare, plecând de la cele mai vechi tipuri de manifestare ale acesteia pânã la cele contemporane. Prezentarea elementelor de folclor propriu-zis este precedatã de un studiu etnografic, reflectând amãnuntit si în lumina consideratilor stiintifice etnografia zonei, precum si încadrarea sa din punct de vedere geografic. Cartea prezintã, apoi, momentele principale din viata omului, reflectate în folclor, precum si toate genurile de manifestare ale acestuia – cântece, dansuri populare, obiceiuri, proverbe, zicãtori, descântece, folclor al copiilor etc. O sã ne oprim, însã, numai asupra unor aspecte pe care le considerãm reprezentative, dar având, totodatã, o notã manifestã de originalitate. Iatã un exemplu în ceremonialul nuntii pe care nu l-am mai întâlnit în alte zone din judet si chiar din tarã: “Un obicei întâlnit în majoritatea satelor din zonã, dispãrut de prin anii ’60, era venirea turcului, un personaj îmbrãcat turceste, învelit în fuioare de cânepã si in, cu un cal foarte bun, înzorzonat cu tot felul de canafuri si cordele. Menirea lui era sã aducã darurile tinerilor cãsãtoriti si sã anunte ce sumã a iesit ca dar de nuntã, dupã masa cea mare. Si juca sârba turcului în care se prindeau toti nuntasii aflati la mire”. Credem cã acest obicei reflectã sub o formã umoristicã un aspect dramatic din istoria noastrã – faptul cã trebuia sã dãm biruri la turci, iar acum, la nuntã, acest aspect trist din istorie capãtã valente umoristice, asa cum au mai procedat românii si în alte cazuri.
În localitatea Novaci-Duda, culege un colind exceptional de frumos din categoria celor considerate precrestine sau laice
Un loc însemnat îl ocupã obiceiurile si traditiile de Anul Nou, care sunt prezente aici în toate formele lor de manifestare. Si aici vom întâlni un aspect original – faptul cã s-a pãstrat plugul mare tras de boi, care a precedat în timp plugusorul caracteristic acum copiilor. La origine, a existat numai acest plug mare, care defrisa ogoarele noi si era adus de Anul Nou, ca simbol al viitoarelor lucrãri, trãgându-se o brazã adevãratã în curtea gospodarului, plugul fiind însotit de cel putin 20 tineri, nu de copii. Un alt obicei original se practicã la Sfântul Toader, când caii sunt scosi din grajduri si plimbati prin sat. Acest obicei reproduce o practicã veche de la curtile domnesti, care se numea “încuratul cailor” si consta în verificarea tuturor cailor folositi la alaiurile domnesti, dar si a celor din oastea cãlare a tãrii. În lucrarea domnului Parfene, un loc însemnat îl ocupã descântecele. Desi pe parcursul lucrãrii se dovedeste un partizan al modernizãrii si priveste critic orice manifestare superstitioasã în privinta descântecelor, autorul nostru are o pozitie obiectivã, arãtând cã unele dintre acestea, prin influenta psihologicã pe o exercitã asupra bolnavului, pot sã dea rezultate dorite în privinta sãnãtãtii celui descântat. În zonã, la fel ca în marea majoritate a localitãtilor din judet, predominã la ora actualã colindele religioase. Totusi, în localitatea Novaci-Duda, autorul culege un colind exceptional de frumos din categoria celor considerate precrestine sau laice. Este vorba de ceea ce se numeste colind de casã sau de gospodar. Sã citãm numai câteva versuri: “Dar cu cine dimpreunã? / Cu a lui sotioarã / De cunun, cine-i cununã? / Soarele si mândra lunã / De pomanã ce le-a dat? / Tarigradu-n jumãtate”. De subliniat este prezenta denumirii vechi a Constantinopolului (Tarigradul) si imaginile artistice legate de soare si lunã. Tot pentru a sublinia aspectele originale ale culegerilor de folclor cuprinse în lucrarea profesorului Constantin Parfene, amintesc un joc de copii intitulat “Dorul Mãrioarelor” în care participantii sunt chemati pe nume unul câte unul pânã se formeazã un grup, apoi iarãsi sunt chemati membrii grupului pentru a se reuni. Este un joc de copii care are însã la origine un joc de la priveghi, care se nume “Mereoarele”, când participantii erau chemati pe rând la priveghi, iar la urmã era chemat si mortul. Prin noutãtile pe care le aduce în cercetarea folcloricã în sensul descoperirii unor aspecte necunoscute pânã acum folcloristilor, dintre care am citat numai câteva, Constantin Parfene demonstreazã cã atunci când pui suflet într-un domeniu nu se poate sã nu reusesti sã te impui drept cercetãtor sI sã arunci în circuit noi valori. Pe parcurs ne vom opri si la alte valori literare sau istorice pe care ni le-a oferit domnul profesor prin complexitate preocupãrilor sale. (Dan Ravaru)
