Preşedintele Klaus Iohannis a avut un discurs foarte dur la adresa guvernărilor PSD şi a subliniat că social-democraţii sunt o „ameninţare la adresa României“, precum şi faptul că acestora le e frică să meargă în Parlament pentru un nou vot de încredere pentru Guvern. „PNL e acum, în urma rezulatului la europarlamentare, cel mai important partid din România,. E o recunoaştere, dar şi o imensă responsabilitate, iar voi trebuie să fiţi pregătiţi. Mă aflu aici pentru că PNL înţelege acest drum şi nevoia unui nou început. Aţi câştigat alegerile europarlamentare. Aveţi primari eficienţi, aveţi o echipă cu oameni competenţi. O să fiţi principalul partid al unei coaliţii democratice care va guverna România mult mai bine în viitor, mult mai mult timp. Drumul e la început şi e important să nu pierdeţi ce aţi câştigat. Acest lucru se numeşte încredere. Aţi câştigat încrederea românilor.“, a declarat preşedintele Klaus Iohannis.
Citeste mai mult: adev.ro/pxtu2b