Mai multe percheziții au avut loc marţi în Bucureşti, dar şi în Olanda în cazul fetiţei de 11 ani din județul Dâmbovița, răpită și ucisă vineri, potrivit România TV. Principalul suspect în acest caz este un cetățean olandez, care s-a sinucis la scurt timp după ce a plecat din România. Procurorii ar căuta posibili complici ai olandezului. Vorbim despre români cu care acesta a intrat în contact de fiecare dată când a venit în România. De asemenea, anchetatorii caută şi alte posibile victime ale bărbatului.
UPDATE: Procurorii de la Parchetul General anunță, oficial, că în dosarul privind moartea Adrianei, fetița de 11 ani din Dâmbovița, au fost efectuate, în cursul zilei de marți, percheziții domiciliare la casa olandezului, dar și în apartamentul închiriat de bărbat în România.
„În cursul zilei de 24 septembrie 2019, în cauza privind uciderea minorei Mihaela-Adriana Fieraru, din localitatea Gura Șuții, județul Dâmbovița, cauză în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal, prev. de art. 205 alin. 1, 2 și 3 lit. b Cod penal, agresiune sexuală, prev. de art. 219 alin. 1 și 2 lit. c Cod penal, și omor calificat, prev. de art. 188-189 Cod penal., au fost efectuate percheziții domiciliare atât în Olanda, la domiciliul cetățeanului olandez vizat, cât și în România, la locuința temporară a acestuia”, informează Parchetul General, printr-un comunicat de presă. …https://www.romaniatv.net/perchezitii-in-bucuresti-si-in-olanda-in-cazul-fetitei-rapite-si-ucise-in-dambovita-se-cauta-posibili-complici-ai-olandezului_491580.html