spot_img
spot_img
18.9 C
Vaslui
17-iul.-2025

Polițiștii se sfâșie între ei! „Leneși și cu burtă, sprijiniți politic de PSD”

- Advertisement -

Nemulțumirile față de modul în care se prezintă și acționează Poliția Română încep să curgă chiar din interiorul instituției, semn că apărătorii legii au ajuns să se sfâșie între ei.

Într-un comunicat de presă, polițiștii din sindicatul EUROPOL iau atitudine față de afirmațiile sentorului Niculae Bădălău, care i-a numit „leneși” și „aroganți”. Totuși, în loc să combată cu argumente și dovezi clare, polițiștii sfârșesc prin a se sfâșia între ei, însușindu-și, astfel, caracterizările făcute de liderul PSD.

„Senatorul Bădălău are dreptate! Sunt leneși și cu burtă. Am asistat cu toții la reacția penibilă a unui politician/senator/ministru al României, care a refulat într-o intervenție telefonică la un post de televiziune, afirmând că «polițiștii fac burtă«, «sunt leneși» și «iau salariu degeaba». Acum, dacă este să fim sinceri cu noi, domnul Bădălău chiar are dreptate. Sutele de șefi, sprijiniți politic tocmai de colegii de partid al acestuia, promovați prin «împuterniciri» pe funcții importante la nivelul unităților de poliție, chiar au burți și sunt foarte leneși”, se precizează într-un comunicat de presă al sindicatului EUROPOL. … https://evz.ro/politistii-sfasie-intre-ei-lenesi-cu-burta-sprijiniti-politic-de-psd.html

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.