- Advertisement -
GRAV… Pompierii hușeni acționează în aceste momente la două locuințe învecinate, din cartierul Dric, strada Obor, unde a izbucnit un incendiu puternic. Ambele case au fost cuprinse de flăcări. Intervenția nu este deloc una ușoară. Din fericire, nu este nicio victimă afectată de foc, doar o persoană a suferit un atac de panică, atunci când a văzut casa arzând. „Secția de pompieri Huși intervine cu trei autospeciale de stingere cu apă și spumă, precum și o ambulanță tip B2 EPA, în localitate, în cartier Dric, pentru limitarea și lichidarea unui incendiu care a cuprins două locuințe. Acțiunea este condusă de comandantul Secției de Pompieri Huși, maior Apetrei Bogdan. Acțiunea este în desfășurare”, au precizat reprezentații ISU Vaslui. Urmează ca pompierii să stabilească care sunt cauzele producerii incendiului. La sosirea pompierilor, focul se manifesta la acoperișul uneia dintre locuințe, iar vâlvătaia deja cuprinsese și locuința învecinată.






- Advertisement -