spot_img
spot_img
18.4 C
Vaslui
14-iul.-2025

Consumul va exploda de Black Friday

- Advertisement -

Comerţul românesc va înregistra, în acest an, cel mai spectaculos Black Friday din istorie, cu peste 10 milioane de produse vândute în numai câteva zile şi încasări de circa 300 de milioane de euro la nivelul lunii noiembrie, relevă datele unei analize a companiei de consultanţă Frames, realizată pe baza estimărilor din piaţă.

Cea de-a noua ediţie a Black Friday a debutat deja la unele magazine, însă punctul culminant va fi pe 15 noiembrie, ziua în care toţi marii jucători din piaţă, de la IT&C la fashion, home&deco, food, beauty, servicii etc. au anunţat campanii speciale în care reducerile de preţuri vor merge până la 80-90%.

Potrivit estimărilor analiştilor de la Frames, ediţia din acest an va aduce un plus de cel puţin 50 de milioane de euro încasări pentru retaileri, în condiţiile în care campania de Black Friday a ajuns la un nivel de maturitate. „De la gestiunea stocurilor la pricing, extinderea opţiunilor de plată (rate fără dobândă, leasing etc.) şi campaniile de promovare mult mai bine targetate, 2019 va consemna un plus semnificativ la capitolul oferte şi servicii de suport. Business-ul de Black Friday 2019 vine, pe de altă parte, într-un moment cum nu se poate mai bun şi în privinţa cererii, creşterile de salarii şi modificarea obiceiurilor de consum generând un plus semnificativ şi în acest segment”, arată analiza.

În 2018, Black Friday a adunat, în numai câteva zile, vânzări de 250 de milioane de euro, cu eMAG, Altex&Mediagalaxy, Flanco şi FashionDays în prim-plan.

Accent pus pe Black Friday

Unul dintre liderii pieţei care şi-a declarat oficial rezultatele de Black Friday, eMAG, a înregistrat vânzări cu 28% mai mari decât în 2017, acestea ajungând la nivelul de 460 milioane de lei. Platforma de e-commerce a adunat, în numai o zi, 9,5 milioane de vizite şi a atras peste 55.000 de clienţi noi.

Flanco estima, zilele trecute, că 2019 va aduce cel mai mare Black Friday din istoria companiei, cu reduceri la peste 750.000 de produse în online şi în 155 de magazine din 114 oraşe.

Black Friday-ul din 2019 va aduce în prim-plan calitatea produselor şi abia în planul secund preţurile, consideră specialiştii Frames. „Creşterea veniturilor unei bune părţi din populaţie, a nivelului de trai în general, tinde să ducă cererea de produse şi servicii într-o zonă superioară celei din anii trecuţi. După ani de zile în care au cumpărat exclusiv în funcţie de preţ, ignorând calitatea, focusul va fi în 2019 pe produse şi servicii durabile, pe brand, calitate şi garanţie”, afirmă Adrian Negrescu, managerul Frames. …https://www.monitorulbt.ro/economic/2019/11/02/consumul-va-exploda-de-black-friday/

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.