BINECUVÂNTARE…. Pãrintele Episcop Ignatie al Husilor a binecuvântat la sfârsitul sãptãmânii trecute, pe 7 noliembrie, lucrãrile de extindere efectuate la Asezãmântul Social „Sfântul Ierarh Iosif cel Milostiv, Mitropolitul Moldovei” din Bârlad, ce este parte integrantã a Asociatiei „Filantropia Ortodoxã” Husi. Pãrintele Episcop a multumit celor care sprijinã la modul concret activitãtile centrului, în special omului de afaceri bârlãdean Constantin Dulute.
Pãrintele Episcop Ignatie, însotit de pãrintele consilier eparhial Vladimir Beregoi, presedintele Asociatiei „Filantropia Ortodoxã” Husi, a venit în mijlocul copiilor si a celor care au fãcut posibile lucrãrile de extindere, binecuvântând noul corp de clãdire „Casa Bucuriei”, format din salã de studiu, salã de recreere si birouri, precum si casa parohialã a Parohiei „Sfântul Gheorghe”:
„Este o mare bucurie sã constat cã la aproape un an de zile de la inaugurarea acestui centru, pãrintele Adrian Tapu si doamna preoteasã Mihaela si-au asumat aceastã misiune de a fi în sufletul acestor copilasi. Ne propunem ca fiecare centru social al Episcopiei noastre sã fie, în primul rând, un loc al dragostei. Copiii sã primeascã dragoste prin toate activitãtile care fac parte din buna desfãsurare a unui astfel de asezãmânt. Centrul acesta este pus în slujba dragostei si a inocentei. Ori de câte ori îi slujim pe copii, nu facem altceva decât sã slujim dragostea si inocenta”, a cuvântat PS Ignatie. Totodatã Ierarhul Husilor a felicitat pe toti cei care poartã numele sfintilor îngeri Mihail si Gavril si a oferit daruri celor mici.
Asezãmântul Social „Sfântul Ierarh Iosif cel Milostiv, Mitropolitul Moldovei” al Asociatiei Filantropia Ortodoxã Husi este coordonat de doamna Mihaela Tapu. Asezãmântul dispune de douã module de asistentã socialã pentru 50 de beneficiari: un Centru de zi pentru 25 de copii si un Serviciu de îngrijire la domiciliu pentru 25 de persoane vârstnice. Partener al acestuia este si Consiliul local Bârlad.
Este de remarcat faptul că, Episcopul actual al Hușilor, a intrat în incintă și în Biserică având CRUCEA în mână și nu bastonul sau bâta pe care alți episcopi nu o lasă , crezând că le ridică prestigiul. Deși nu-l cunosc , pare că are călcătură de episcop și gestul cu împărțirea colacului către copii îi aduce un plus de apreciere. Să sperăm că așa este din firea lui și Episcopia Hușilor să fi avut noroc prin venirea lui.
L-am cunoscut aproape pe Episcopuil Ioachim Mares care era om superior.Îmi place să cred că și actualul este la fel.