spot_img
spot_imgspot_img
14.4 C
Vaslui
17-mai-2024

Parcă s-a abătut un blestem asupra lui! A privit neputincios, din scaunul cu rotile, cum casa îi arde din temelii! A fost salvat în ultimul moment

- Advertisement -

Acest bărbat din Iași a scăpat ca prin minune, de două ori. Casa în care locuiește a ars din temelii. Medicii au intervenit și au reușit să-l salveze în ultimul moment. A avut mare noroc, iar câteva minute în plus îi puteau fi fatale. Iarna trecută, bărbatul a fost lovit de aceeași dramă. Imobilizat într-un scaun cu rotile, acesta nu a putut decât să privească neputincios

Un bărbat din Iași trece prin momente grele și a fost la un pas de o tragedie. În cursul nopții de joi spre vineri, un apel la 112 anunța că o casă din satul Slobozia, comuna Voinești, arde din temelii. La fața locului au fost dirijate mai multe echipaje de pompieri, dar și echipaje medicale, care erau pregătite pentru a interveni în cazul în care existau victime. Casa care a ars este a unui bărbat, în vârstă de 61 de ani care, în momentul în care flăcările i-au cuprins locuința, nu a putut face altceva decât să privească neputincios la întreaga situație. Vecinii au fost cei care au pus mâna pe telefon și au apelat la numărul unic pentru situații de urgență.

Trece printr-o dramă greu de închipuit

Neputința lui Constantin Radu, în vârstă de 61 de ani, provine și din cauza problemelor importante de sănătate pe care le are. Cadrele medicale și echipajele de pompieri care au ajuns la fața locului l-au găsit pe bărbat în locuință, de unde nu putea să iasă, având ambele picioare amputate. Astfel, singura șansă pe care o avea pentru a putea scăpa era ca echipajele să intervină în cel mai scurt timp posibil, întrucât pacientul se deplasa foarte greu, într-un scaun cu rotile. ….https://www.bzi.ro/parca-s-a-abatut-un-blestem-asupra-lui-a-privit-neputincios-din-scaunul-cu-rotile-cum-casa-ii-arde-din-temelii-a-fost-salvat-in-ultimul-moment-3821199

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.