FĂRĂ JURNALIȘTI… Pentru prima dată după anul 2000, presa bârlădeană, ca și cea din municipiul reședință de județ, nu a fost prezentă în secțiile de votare unde și-au exprimat votul președinții partidelor implicate în procesul electoral și politicienii zilei.
Jurnaliștii erau anunțați de obicei de purtătorii de cuvânt ai partidelor, primăriilor sau cabinetelor parlamentare ale politicienilor locali, cu o zi înainte de ziua alegerilor, fiind specificate orele și Secțiile Electorale unde politicienii locali votează. După exprimarea votului, aceștia acordau o scurtă declarație presei locale, prin care îndemnau alegătorii să iasă la vot și explicau pentru ce au votat ei, personal. La votul din 10 noiembrie, presa a fost chemată de toate partidele implicate în procesul electoral, dar la cel de astăzi, nici un jurnalist n-a mai prezentat opiniile după vot ale liderilor partidelor implicate în procesul de votare din turuil II. Doar primarul municipiului Bârlad a avut surpriza să dea ochii cu reporterii de la Vremea NOUĂ, interesați să transmită bârlădenilor un mesaj după vot, dar și să vadă dacă gestul din campania trecută a unei membre din comisia de votare de la Școala nr.10 din Bârlad, care a refuzat să dea mâna cu primarul Boroș, lăsându-l cu mâna întinsă, a avut vreo repercursiune. Nu știm dacă s-a răzbunat primarul sau partidul a retras-o pe membra în cauză, dar din comisia devotare de astăzi, ea lipsea! La fel și presa locală!