BUCUREȘTI
În Capitala României, sărbătorirea zilei de1 decembrie va începe anul acesta la ora 9:00, cu o ceremonie militară și religioasă de depuneri de coroane şi jerbe de flori la Mormântul Ostaşului Necunoscut din Parcul Carol I. Ceremonia va începe duminică la ora 11:00, la Arcul de Triumf.
– Două ore mai târziu, în Piața Arcului de Triumf, se dă startul paradei militare: vor defila 4.000 de militari din Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Afacerilor Interne, Serviciul Român de Informaţii și Administrația Națională a Penitenciarelor. Vor fi insoțiți de 200 de autospeciale, transportatore de intervenție, tancuri și mașini blindate a fiecărui serviciu în parte. În cadrul ceremoniei, vor survola și 50 de aeronave.
– Defilează apoi 500 militari din peste 20 de țări aliate sau partenere.
– De asemenea, cu ocazia Zilei Naţionale, militarii aflaţi în misiune în teatrele de operaţii din Afganistan, Balcanii de Vest și Mali, precum și cei aflați în misiune în Polonia, desfăşoară ceremonii militare şi activităţi specifice cu ocazia aceste sărbători.
SIBIU
– În premieră pentru Sibiu, programul evenimentelor de Ziua Națională include survolarea Sibiului de către avioanele și elicopterele Forțelor Aeriene.
– Consiliul Județean Sibiu, împreună cu Primăria Municipiului, cu Garnizoana Sibiu și cu Instituția Prefectului Județul Sibiu, au pregătit și o serie de evenimente, din care nu vor lipsi ceremonia militară de pe bulevardul Corneliu Coposu, spectacolul folcloric de la Sala Transilvania, retragerea cu torțe și concertul simfonic al Filarmonicii de Stat Sibiu, transmis în direct în Piața Mare de la Ateneul Român.
„Ca element de senzație, sperăm noi, vom avea un moment în care aeronavele Forțelor Aeriene Române vor survola Sibiul”, a declarat președintele Consiliului Județean Sibiu, Daniela Cîmpean. …https://evz.ro/romania-in-straie-de-sarbatoare-cu-parade-in-toata-tara.html