UPDATE: Pompierii au reușit să scoată persoana căzută în fântână în localitatea Poiana lui Alexa. Victima se afla într-o fântână adâncă de aproximativ 15 metri și cu un diametru de circa un metru. Victima a fost scoasă în stare de inconștiență și în șoc hipotermic, dar încă prezintă semne vitale. Echipajele medicale din cadrul ISU Vaslui și SAJ Vaslui efectuează manevre de resuscitare. În scurt timp, victima va fi transportată la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență Vaslui.
Un bărbat în vârstă de 60 de ani, din satul Poiana lui Alexa, comuna Pușcași, a căzut, în această seară, într-o fântână adâncă de 15 metri. Potrivit reprezentaților Inspectoratului pentru Situații de Urgență Vaslui, la caz se intervine cu patru autospeciale, un ofițer și 12 subofițeri. S-a apelat inclusiv la ajutorul salvatorilor alpini pentru a salva viața bărbatului. Acțiunea este în dinamică.
Folosim cookie-uri pe site-ul nostru pentru a putea colecta și folosi date ce ne ajută să personalizăm conținutul și reclamele afișate, pentru a oferi utilizatorilor cea mai bună experiență.
Continuând vizita pe acest site, acceptați termenii și condițiile noastre și utilizarea cookie-urilor pentru a vă oferi conținut și servicii adaptate intereselor dvs.
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.