spot_img
spot_img
27.3 C
Vaslui
17-iul.-2025

Iohannis, declarații după Brexit. „Cetățenii români din Regatul Unit…”

- Advertisement -

Președintele României, Klaus Iohannis, a făcut, sâmbătă, primele declarații cu privire la retragerea Regatului Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord din Uniunea Europeană.„Retragerea, pentru prima oară, a unui stat membru din Uniunea Europeană este un moment care va influența evoluția proiectului european, antrenând o nouă dinamică la nivelul Uniunii.

Regretăm decizia Marii Britanii de a pune capăt apartenenței la Uniunea Europeană după 47 de ani, însă voința suverană a poporului britanic de a alege un alt parcurs trebuie respectată. România își exprimă speranța că Regatul Unit va rămâne un partener apropiat și un aliat de încredere, cu care împărtășim același sistem de valori.În procesul de negocieri privind retragerea Marii Britanii din Uniunea Europeană am urmărit ca principal obiectiv protejarea drepturilor și intereselor legitime ale cetățenilor români care locuiesc, muncesc și studiază în Regatul Unit. Acest obiectiv este reflectat corespunzător în Acordul de retragere, care reprezintă cea mai bună soluție pentru garantarea drepturilor cetățenilor Uniunii Europene din Marea Britanie, pentru asigurarea predictibilității și certitudinii juridice. Astfel, cetățenii români din Regatul Unit vor putea continua și după Brexit să își exercite neîngrădit drepturile dobândite”, a declarat președintele țării………..https://evz.ro/iohannis-declaratii-dupa-brexit-cetatenii-romani-din-regatul-unit.html

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.