Senatorul de Galaţi, Nicolae Marin, secretar general adjunct al Pro România, este primul parlamentar care renunţă, prin act notarial, la pensia specială. Politicianul a autentificat pe 31 ianuarie, la un birou notarial din Galaţi, o declaraţie pe propria răspundere prin care renunţă de bună voie la pensia specială, informează stiripesurse.ro.
„Cunoscând prevederile Capitolului IX – Indemnizaţia pentru limită de vârstă, din Legea 96/2006, privind Statutul deputaţilor şi senatorilor, în calitatea mea de senator în Circumscripţia electorală nr. 18 Galaţi, declar pe propria răspundere, cunoscând prevederile art. 326 Cod Penal privind falsul în declaraţii, şi în deplină cunoştinţă de cauză că renunţ de bunăvoie, definitiv şi irevocabil la dreptul conferit de lege privind indemnizaţia lunară pentru limită de vârstă (pensia specială) de care aş putea beneficia în urma mandatelor de senator”, se arată în actul notarial.
Senatorul a îndemnat toţi parlamentarii să procedeze în acest fel. De asemenea, a precizat că şi liderul Pro România, Victor Ponta, va face, luni, un gest similar.
Nicolae Marin spune că apelul lui se îndreaptă în special către guvernanţi, care încearcă să împiedice majorarea alocaţiilor pentru copii, invocând lipsa fondurilor…………https://www.romaniatv.net/a-aparut-primul-parlamentar-care-renun-a-la-pensia-speciala-cu-semnatura-data-la-primar_507129.html