ISTORIE… În majoritatea lecturilor pe care le-am parcurs în adolescentã si tinerete, Ucraina si ucrainienii erau frumos zugrãviti si stârneausimpatia lectorului. I-am considerat dintotdeauna prieteni ai românilor si mi s-a pãrut fireascã sustinerea lor. Un punct de vedere deosebit l-am întâlnit la Nicolae Iorga, cel care deja în 1914 atrãgea atentia asupra nationalismului ucrainian si a consecintelor acestuia asupra românilor. Sã rememorãm câteva date: 1774 – o parte a Moldovei este trecutã sub stãpânire austriacã; 1918, 28 noiembrie – este proclamatã Unirea Bucovinei cu România; 1940, iunie – rusii ocupã Bucovina; 2019, 22 ianuarie – presedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, atacã România si pe români, considerându-i cotropitori ai nordului Bucovinei, atunci când cu 100 ani în urmã se proclama statul ucrainian.
Dan Ravaru
Sã trecem la cunoasterea obiectivã a acestor evenimente. În 1774, se încheia un rãzboi început în 1769, în care Austria habsburgicã era victorioasã alãturi de Rusia, împotriva imperiului otoman si îsi cerea partea ei de pradã. Deoarece stãpânea atât Galitia, cât si Transilvania si nu avea o calea usoarã de acces între aceste douã provincii, a obtinut de la turci tinuturile Câmpulung, Suceava si Cernãuti, pãrti ale Moldovei de care nu se deosebeau cu nimic. Într-o atmosferã de coruptie, s-au împãrtit obiecte de aur, rusii sunt si ei de acord, ca si turcii. Singurul care se opune este Alexandru Vodã Ghica, cel care îsi va pierde capul pentru opozitia sa, un fanariot care a iubit Moldova, spre deosebire de fanariotii de astãzi, care vând bucãti din teritoriul tãrii. Austriecii au numit initial teritoriile ocupate Osterreischess Moldau, adicã Moldova austriacã. Dându-si seama apoi de confuziile care se pot crea, au numit întreg teritoriul Bucovina, preluând un cuvânt folosit de români pentru pãdurile de fag. De exemplu, pãdurea dintre Rebricea si Bârnova se numea Bucovina, la fel si alte pãduri mari. Dupã ce i-au gãsit un nume teritoriului românesc, austriecii au început sã îl reorganizeze economic si militar, dar mai ales din punct de vedere etnic, de unde vor pleca toate problemele ulterioare. Pe parcursul stãpânirii lor, în mai putin de un secol si jumãtate de la o prezentã româneascã aproape absolutã, s-a ajuns la un mozaic greu de imaginat. Reprezentanti ai mai multor nationalitãti din imperiul austriac, germani, ucrainieni, polonezi etc, au venit aici deoarece li s-a oferit o serie de privilegii, cum ar fi proprietãti de porumb, în plus scutirea se serviciu militar pentru o perioadã. Românii erau defavorizati fiindcã, pe lângã drepturile istorice, beneficiau de apropierea de România, care se afla pe calea dezvoltãrii nationale. Cu exceptia ucrainienilor, celelalte etnii nu ridicau probleme: nemtii îsi vedeau de muncã în toate domeniile, evreii de comert etc. Veniti din Galitia, ucrainienii împãrtiti în ruteni sau hutuli devin tot mai numerosi în Bucovina, fiind sustinuti de stãpânirea austriacã, folositi în Galitia împotriva polonezilor, iar aici, împotriva românilor. De asemenea, austriecii îi considerau ca aliati împotriva rusilor. Aceastã politicã a avut ca efect reducerea numãrului de localitãti curat românesti, desi pe plan general românii rãmân majoritari. De asemenea, ei se vor impune în viata spiritualã, vor realiza valori culturale deosebite. Sã amintim faptul cã Eminescu s-a simtit legat de orasul Cernãuti, sã-i amintim pe compozitorul Ciprian Porumbescu sau pe istoricul Ion Nistor. Activitãtile lor culturale se desfãsurau într-o zonã atât de frumoasã si de româneascã, prin bogãtia folclorului si prin monumentele de arhitecturã si spiritualitate crestinã, precum Voronet, Sucevita sau Putna, cu semnificatiile istorice legate de Stefan cel Mare.
Obrãznicia lui Zelenski a apãrut în mod firesc, datã fiind lipsa noastrã anterioarã de reactie
A fost firesc faptul cã la 1848, precum si în alte împrejurãri, românii s-au ridicat pentru a-si afirma fiinta nationalã. Momentul suprem a fost cel al Primului Rãzboi Mondial. Desi austriecii au organizat unitãti speciale ale ucrainienilor, românii au reusit sã formeze un congres general al Bucovinei, colaborând cu germanii si polonezii din zonã. Ucrainienii au refuzat colaborarea si, astfel, s-au izolat singuri. Cerintele lor au fost expuse într-o motiune din care reproducem câteva fragmente: „Congresul General al Bucovinei, întrunit azi, joi, 28 noiembrie 1918, în sala sinodalã din Cernãuti, considerând cã de la fundarea principatelor române, Bucovina, care cuprinde vechile tinuturi ale Sucevei si Cernãutilor, a fãcut pururea parte din Moldova, care în jurul ei s-a închegat ca stat. Considerând cã în cuprinsul hotarelor acestei tãri se gãseste si vechiul scaun de domnie de la Suceava, precum si multe alte urme si amintiri scumpe din trecutul Moldovei. Considerând cã fii ai acestei tãri, umãr la umãr cu fratii lor din Moldova si sub conducerea acelorasi domnitori, au apãrat de-a lungul veacurilor fiinta neamului lor împotriva tuturor încãlcãrilor din afarã si a cotropirii pãgâne. Considerând cã în 1774, prin viclesug, Bucovina a fost smulsã din trupul Moldovei si, cu de-a sila, alipitã coroanei habsburgilor. Considerând cã 144 ani poporul bucovinean a îndurat suferintele unei ocârmuiri strãine, care îi desocotea drepturile nationale si care prin strãmbãtãti si persecutii cãuta sã-i înstrãineze firea si sã învrãjbeascã celelalte neamuri cu care el voieste sã trãiascã ca frate”. Motiunea continuã pe acelasi ton, aducând noi si noi dovezi privind drepturile istorice ale românilor pe întreg teritoriul bucovinean si în încheiere: „drept aceia noi, Congresul General al Bucovinei, întrupând suprema putere a tãrii si fiind învestit singuri cu puterea legiutoare în numele suveranitãtii nationale, hotãrâm Unirea neconditionatã si pentru vecie a Bucovinei în vechile ei hotare pânã la Ceremus, Colacin si Nistru, cu regatul României”. Iatã, deci, cum s-a desfãsurat acea „cotropire româneascã” de care vorbeste Volodimir Zelenski. Este adevãrat, a încercat ulterior sã o mai „dreagã”, dar ceea ce gândeste el si cei din jurul sãu s-a spus cu sinceritate de la început. Bucovina a trecut mai apoi prin situatii deosebit de grele. Sã amintim invazia sovieticã din iunie 1940, realizatã prin îndeplinirea Pactului Ribbentrop-Molotov, nenorocirile rãzboiului care a urmat. Rusii au pretins Bucovina de nord pe care nu o stãpâniserã niciodatã drept compensatie pentru asa-zisa exploatare a Basarabiei de cãtre români. Dupã 1989, noul stat ucraininian cunoaste mai multe etape de evolutie, fiind oricând sprijint de România. Guvernele noastre au ignorat faptul cã în Maramuresul de peste Tisa (Ucraina transcarpaticã), Bucovina de Nord, în sudul Basarabiei, în teritoriile dintre Nistru si Bug, reiese o populatie de peste 600 mii de români. Desi actualele granite au fost stabilite de cotropitorii sovietici, fostul presedinte Emil Constantinescu face imensa prostie de a le recunoaste ca valabile. Ucrainienii trateazã populatia româneascã din ce în ce mai rãu, închid institutiile românesti, vandalizeazã în repetate rânduri statuia lui Eminescu din Cernãuti, trimit în luptele pe care le poartã în Donbas copii români de 17 ani, fãrã vreo pregãtire militarã, care mor pe capete. Culmea atunci desfiinteazã scoliile în limba româna pe care, totusi, sovieticii pe pãstraserã. Dacã ungurii au reactionat violent pentru cele câteva scoli ale lor desfiintate în Urcaina transcarpaticã, românii deschideau în aceeasi zi un liceu ucrainian la Sighet. Atunci a venit la Bucuresti Vasile Tãrâteanu, poet si un adevãrat portdrapel al spiritualitãtii românesti din Bucovina. Abia a fost primit câteva minute de un consilier. Asa cã obrãznicia lui Zelenski, acuzele aduse poporului român, au apãrut în mod firesc, dat fiind lipsa noastrã anterioarã de reactie. „Dacã-i dai nas lui Ivan, ti se suie pe divan”. Nu ar fi de mirare dacã ne-am pomeni vinovati si de un holocaust al ucrainienilor. Poate, totusi, aceastã sãriturã peste cal a ucrainienilor sã provoace o reactie normalã la Bucuresti cu aciddatea cuvenitã.
