Guvernul condus de Ludovic Orban a picat în Parlament, ca urmare a moțiunii de cenzură introduse de PSD și UDMR, dar susținută de Pro România și o parte din ALDE.
Conform numărătorii paralele, moțiunea a întrunit 261 de voturi.
Potrivit procedurii parlamentare, o moţiune de cenzură poate fi iniţiată de cel puţin o pătrime din numărul total al deputaţilor şi senatorilor şi se comunică Guvernului la data depunerii. Pentru a fi adoptată, o moţiune de cenzură are nevoie de votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor. Numărul total de parlamentari, în prezent, este de 465. Pentru a trece o moţiune de cenzură este nevoie de 233 de voturi.
Ca urmare a faptului că a picat Guvernul, președintele Klaus Iohannis va chema partidele politice la consultări și va desemna un alt prim-ministru. Acesta va avea la dispoziție 10 zile să-și alcătuiască Cabinetul, iar apoi va veni în fața Parlamentului pentru votul de încredere.
Prim-vicepreședintele PNL, Rareș Bogdan, anunță că cel mai probabil PNL îl va propune premier tot pe Ludovic Orban.
„Noi nu avem ce să îi reproșăm, ar fi aberant să îl înlocuim în condițiile în care în trei luni de zile a făcut extrem de multe lucruri bune pentru România, deci, probabil, vom merge pe aceeași formulă guvernamentală”, a declarat Rareș Bogdan……….https://www.bzi.ro/ultima-ora-guvernul-orban-a-picat-motiunea-de-cenzura-a-fost-adoptata-live-video-update-3875368?utm_source=website&utm_medium=ultima-ora-index