UN DESTIN ÎMPLINIT… O zi obisnuitã din viata profesoarei de chimie Aurelia Lunganu, un dascãl cu dãruire fatã de elevi, din comuna Fãlciu, începe la prima orã a diminetii, la ora 7.00. La acea orã, doamna Lunganu pleacã de acasã spre Liceul Tehnologic „Dimitrie Cantemir”, acolo unde predã de 30 de ani. Ajunge la catedrã, se pregãteste pentru o nouã zi, dupã care încep cursurile. Terminã la prânz, mai stã un timp la liceu, dupã care se întoarce acasã, acolo unde este de mare ajutor în afacerea sotului, o fermã agricolã situatã la marginea satului Fãlciu. Face tot ce poate pentru a-si ajuta sotul si a fi de folos în afacerea de familie, merge sã-si vadã nepotica, de doar cinci luni, dupã care se pregãteste pentru a doua zi, ceea ce va preda atunci. Adoarme în jurul orei 21.30, cu sentimentul cã si-a fãcut datoria în ziua respectivã, la fel ca în fiecare zi din viata acestui dascãl extrem de devotat. „Viata mea este catedra, copiii pe care îi pregãtesc cu drag sunt marea mea multumire. Cel mai mult mã bucurã atunci când un copil vine si îmi spune „Doamna profesoarã, pot sã vã strâng în brate?” sau atunci când un copil vine si îmi oferã o floare. Simt cã trãiesc pentru a pregãti tinerii care reprezintã România de mâine, desi tot mai putini dintre ei îsi doresc sã termine studiile, atrasi de mirajul strãinãtãtii”, spune profesoara Lunganu, cu durere în suflet.
În 1998, Aurelia Lunganu termina cursurile facultãtii de chimie si primea repartitie în comuna Codãesti. Acolo, în nordul judetului, a stat doar doi ani, dupã care, în 1990, imediat dupã Revolutie, se mutã la Fãlciu. De 30 de ani, nu a mai plecat niciodatã din comunã. „Pe atunci, liceul tehnologic de acum era scoalã gimnazialã. Pe urmã, a fost transformat în scoalã de arte si meserii, iar de câtiva ani avem denumirea de liceu tehnologic”, spune doamna profesoarã, cea care aproape cã se confundã cu istoria acestui liceu. A fost un moment în viata acestui dascãl, recunoaste profesoara de chimie, în care a vrut sã se lase de catedrã si sã se ocupe mai mult alãturi de sot, în afacerea agricolã a familiei. „Eram prin 2012, când am decis sã-mi iau un concediu fãrã platã de un an de zile, mã gândeam sã renunt la catedrã. Ne mutasem undeva la marginea satului Fãlciu si tin minte cã erau sãrbãtorile de iarnã si îmi spuneam cã nu o sã vinã nimeni sã ne deschidã poarta, sã ne colinde sau sã ne ure. Spre marea mea uimire, la un moment dat, m-am pomenit în curte cu toatã clasa mea, la care eram dirigintã. Am rãmas socatã, mi-am dat seama cã acei copii frumosi si minunati îmi duceau lipsa. Asa cã, anul viitor, am asteptat sã înceapã din nou cursurile, pentru a reveni la catedrã. Nu voi mai pleca de aici decât atunci când va trebui sã ies la pensie, adicã peste 8 ani”, spune profesoara Lunganu.
Un destin împlinit, alãturi de sot, cei doi copii si trei nepoti
Fãrã îndoialã, situatia de mai sus ar putea sã-l demoralizeze pe orice dascãl. Nu si pe doamna Lunganu, care a decis sã continue sã predea tainele chimiei cãtre copiii din liceu. „Am sã mai stau la catedrã, atât timp cât o sã mã simt bine, cât voi simti cã elevii mei au nevoie de mine. Când nu-mi voi mai gãsi locul, renunt”, spune profesoara din Fãlciu. În urmã cu câtiva ani, inimoasa profesoarã a întâlnit, la Iasi, un tânãr student, care i-a mãrturisit cã a decis sã meargã la facultatea de chimie, datoritã pasiunii pe care a pus-o profesoara sa, la catedrã. Dar, mai presus de orice, pentru sotia, mama si bunica Aurelia Lunganu familia reprezintã totul. Are doi copii realizati, care au întemeiat familii frumoase, la rândul lor. Bãiatul este inginer horticol si are deja o fermã în Fãlciu, acolo unde s-a nãscut si nepotica doamnei Lunganu, care are acum doar cinci luni. La Bolintin Deal, lângã Bucuresti, fiica sa este medic stomatolog, are o familie fericitã, iar alti doi nepotei au adus mare bucurie bunicilor de la Fãlciu. „Da, sunt o femeie împlinitã. Îmi doresc, pentru mine si cei dragi, sãnãtate si putere de muncã. Vreau sã fiu alãturi de elevii mei, cât de mult se va putea”, spune dascãlul de chimie.
Durerea unui dascãl devotat: „Copiii se întreabã de ce sã mai învete, dacã tot nu le folosesc la nimic diplomele”
OFUL UNUI DASCÃL…Prof. Aurelia Lunganu a vãzut, de-a lungul anilor, transformãrile care au schimbat satele vasluiene, dupã ce România a intrat în UE. Doamna de chimie, asa cum îi spun copiii, a realizat cã tinerii din ziua de astãzi nu mai sunt asa de interesati de învãtãturã, câtã vreme pleacã în familie în strãinãtate, multi nici nu mai asteaptã sã dea bacalaureatul. „Mã doare sã vãd cum tinerii din ziua de astãzi nu-si mai doresc sã învete, spunând cã pot face bani destul de usor, chiar si fãrã carte, în alte tãri. Stiti, am ajuns sã fiu întrebatã de cãtre elevi: „Doamna, de ce sã mai învãtãm? Oricum, nu ne ajutã cu nimic diploma de bacalaureat, asa cã de ce sã mai continuãm studiile? Nu faci nimic, cu bacalaureatul, în România”. Vã dati seama, sunt multi care se întreabã si mã întreabã acest lucru. Foarte, foarte multi dintre ei, cum terminã 12 clase pleacã afarã, au acolo rude apropiate, care îi ajutã sã gãseascã de muncã. Dar, am vãzut si cazuri de copii care mai au 1-2 luni pânã la bacalaureat si au fugit afarã, au abandonat studiile si pleacã alãturi de frati sau de cei apropiati, în diverse tãri, acolo unde îsi gãsesc de muncã. S-au tras multe familii, unul câte unul, afarã, la muncã”, constatã, cu tristete în glas, inimosul dascãl de la Fãlciu. Probabil cã o astfel de dramã, a plecãrii din tarã a atâtor mii si mii de tineri, este resimtitã mai acut în mediul rural, acolo unde tinerii nu au locuri de muncã, dupã ce terminã 12 clase, iar pãrintii – în multe cazuri – nu mai au posibilitãti sã-i tinã la facultate. Si atunci, singura sansã de a-si face viitorul sunt tãrile din UE, în care multi aleg sã-si clãdeascã un viitor. Sunt tot felul de programe în derulare, menite sã-i facã pe tineri sã rãmânã acasã, însã atunci când terminã o formã de învãtãmânt si realizeazã cã nu au loc de muncã stabil, majoritatea îsi iau zborul cãtre Uniunea Europeanã.
