spot_img
spot_img
21.3 C
Vaslui
15-iul.-2025

Scandal între „Didactica” si ISJ: acuzatii de abuz si favorizarea protejatilor, în acordarea gradatiilor!

- Advertisement -

NEMULTUMIRI… În plinã crizã provocatã de coronavirus, Inspectoratul Scolar Judetean (ISJ) Vaslui se aflã într-un scandal mocnit cu liderul Uniunii Sindicale „Didactica”. Motivul: acesta a transmis un comunicat de presã prin care a supus atentiei publice modul în care s-a stabilit numãrul de gradatii de merit ce vor fi acordate personalului didactic din învãtãmântul preuniversitar, în sesiunea 2020. Liderul sindicatului, prof. Sorin Tiplea, sustine cã reprezentantii ISJ au eludat cu bunã stiintã prevederile legale si au impus adoptarea unei hotãrâri care favorizeazã anumite persoane ce urmeazã sã-si depunã dosarul. „Practic, numãrul de locuri aprobat pentru fiecare disciplinã/domeniu s-a fãcut plecând de la posibilele persoane care îsi vor depune dosarul (adicã de la protejati), ceea ce ne face sã credem cã lista candidatilor admisi este stabilitã înainte de analiza dosarelor”, a transmis prof. Sorin Tiplea. De asemenea, liderul de sindicat a anuntat cã situatia va ajunge în atentia Ministerului Educatiei, precum si a organelor de cercetare penalã pentru a verifica dacã este în regulã cum s-a procedat. De cealaltã parte, reprezentantii ISJ au transmis ieri cã este un „demers subiectiv al liderului de sindicat”, boicotat de reprezentantii sindicali din Bârlad si Husi si cã la baza stabilirii numãrului de gradatii de merit pentru fiecare an, s-au urmãrit douã principii: primul principiu a fost echilibrarea numãrului de gradatii de merit pe discipline/categorii de personal conform procentului de 3,2% pe an, astfel încât toti candidatii, indiferent de anul în care concureazã, sã aibã egalitate de sanse; iar al doilea principiu a fost performanta obtinutã de cadre didactice la anumite discipline. „Considerãm cã o echilibrare perfectã a numãrului de gradatii nu se poate realiza în acest an, deoarece numãrul de gradatii care se poate acorda personalului didactic în anul 2020 este 113, iar numãrul de gradatii necesar pentru o echilibrare perfectã a celor 5 ani este 152”, au transmis reprezentantii ISJ. Un alt aspect scos la ivealã în scandalul gradatiilor are legãturã cu postul ocupat de 28 ani de presedintele Consiliului Judetean, Dumitru Buzatu. Desi Liceul „Emil Racovitã” ar fi respins solicitarea acestuia de mentinere în activitate peste vârsta de pensionare, iar Colegiul Economic „Anghel Ruginã” nu a primit nicio solicitare si nici nu ar fi dat niciun aviz în acest sens, dosarul sãu a ajuns la inspectorat, unde, spune prof. Tiplea, „o parte a membrilor Consiliului de Administratie au încercat sã ne convingã de faptul cã persoana în cauzã are acest drept”. În cele din urmã, solicitarea acestuia a fost respinsã pentru cã nu îndeplinea criteriile prevãzute de metodologia în spetã.

Pentru a întelege baza acestor neîntelegeri legate de modul de stabilire a numãrului de gradatii, trebuie sã facem apel la Legea Educatiei nationale nr. 1/2011 cu modificãrile si completãrile ulterioare. Potrivit art. 264 alin 1 din document, „personalul didactic din învãtãmântul preuniversitar beneficiazã de gradatie de merit, acordatã prin concurs. Aceastã gradatie se acordã pentru 16% din posturile didactice existente la nivelul inspectoratului scolar si reprezintã 25% din salariul de bazã. Gradatia de merit se atribuie pe o perioadã de 5 ani”. Asadar, aceste gradatii de merit se „traduc” prin acordarea unei anumite sume de bani lunã de lunã pentru profesorii care au rezultate foarte bune în activitatea pe care o întreprind. Totodatã, mai trebuie precizat cã prevederile art. 2 alin. (2) din Metodologia privind acordarea gradatiei de merit personalului didactic din învãtãmântul preuniversitar de stat în sesiunea 2020, precizeazã cã „procentul de 16% se aplicã, separat, fiecãrei categorii de personal (didactic de predare/didactic de conducere, îndrumare si control/didactic auxiliar)”, iar art. 4. (7) instituie obligatia „respectãrii proportiei numãrului de locuri pe categorii de personal (didactic de predare/didactic de conducere, îndrumare si control/didactic auxiliar) si discipline/domenii”. Liderul Uniunii Sindicale „Didactica” Vaslui, prof. Sorin Tiplea, explicã printr-un comunicat de presã cã, „în dispret fatã de prevederile legale în vigoare, coroborat cu lipsa reprezentantului sindicatului „Spiru Haret”, reprezentantii inspectoratului scolar (prof. Cristinel Popa, prof. Stefãnicã Anda, prof. Mîtã Alexandru, prof. Nemtanu Dorina) au impus adoptarea unei hotãrâri prin eludarea, cu bunã stiintã, a prevederilor legale. Practic, numãrul de locuri aprobat pentru fiecare disciplinã/domeniu s-a fãcut plecând de la posibilele persoane care îsi vor depune dosarul (adicã de la protejati), ceea ce ne face sã credem cã lista candidatilor admisi este stabilitã înainte de analiza dosarelor (lista cu nr. de gradatii a fost întocmitã de doamna Inspector Scolar General prof. Gabriela Plãcintã). În fapt, aceastã atitudine abuzivã este similarã cu cea din anii precedenti, atitudine ce a condus la dezechilibre între procentul stabilit prin lege pentru fiecare categorie si situatia fapticã a gradatiilor de merit aprobate în anii anteriori”.

Categoria directori si inspectori, cea mai favorizatã

De asemenea, în cadrul comunicatului de presã, prof. Sorin Tiplea explicã ce categorii de personal sunt favorizate: „Prevederile legale în vigoare au menirea de a crea un cadru echitabil de a trata fiecare categorie socio-profesionalã, iar a fi de acord sã favorizãm anumite categorii de personal înseamnã a defavoriza alte categorii. Spre exemplificare: categorii defavorizate – maistri instructori (-16), învãtãtori (-15), limbi moderne (-15), religie (-10), educatie muzicalã (-9), învãtãmânt special (-6), educatoare (-6), personal auxiliar (-9) etc., categorii favorizate – limba românã (Â23), ingineri (Â15), învãtãmânt sportiv (Â13), Palate si cluburi (Â6), contabili (Â4), învãtãmânt vocational (Â7), directori si inspectori (Â105) etc. Categoria directori si inspectori necesitã o explicatie suplimentarã: numãrul celor în platã este de 142 (97 obtinute la functia de profesor si 45 la functia de conducere). Numãrul total al functiilor de conducere, îndrumare si control este 250. Dacã eliminãm numãrul de 97 al celor care au optat pentru a obtine gradatia la functia de profesor rãmân 153, ceea ce ar însemna un numãr total de gradatii corespunzãtor prevederilor legale de 24. Chiar si în aceastã ipotezã numãrul este depãsit cu 21 la care se adaugã încã 8 propuse pentru anul acesta. Evident cã la aceste gradatii se vor adãuga cele ce vor fi obtinute de alti directori/inspectori la functia de predare. Problema nu este aceea legatã de obtinerea gradatiei la functia de profesor (ceea ce este legal, dacã se încadreazã în numãrul de gradatii prevãzut de lege la disciplina respectivã), ci a depãsirii cu un numãr enorm (mai mult decât dublarea numãrului corect) al celor ce se acordã la functia de conducere, îndrumare si control”.

Cum explicã inspectoratul neîntelegerile cu liderul de sindicat, dar si modul prin care s-a stabilit numãrul de gradatii

Având în vedere acuzatiile aduse Inspectoratului Scolar Judetean, am solicitat reprezentantiiilor institutiei un punct de vedere, iar acestia au transmis „detalii relevante care vin sã contracareze demersul subiectiv al liderului de sindicat”: „desi a fãcut parte din Comisia paritarã care a luat o decizie, pe data de 6 martie 2020, discutatã si analizatã în comun cu ceilalti lideri de sindicat, presedintele Uniunii Sindicale „Didactica” Vaslui, prof. Tiplea Sorin, a ales aceastã cale de comunicare ulterioarã, boicotatã de ceilalti doi lideri de sindicat, care au reprezentat zonele Bârlad si Husi”. Astfel, reprezentantii ISJ spun cã la baza deciziei Comisiei paritare privind stabilirea bazei numãrului de gradatii de merit pentru fiecare an, s-au urmãrit anumite principii. Primul principiu invocat de acestia a fost „echilibrarea numãrului de gradatii de merit pe discipline/categorii de personal conform procentului de 3,2% pe an, astfel încât toti candidatii, indiferent de anul în care concureazã, sã aibã egalitate de sanse”. Redãm în rândurile urmãtoare explicatiile reprezentantiilor ISJ cu privire la modul în care s-a stabilit numãrul de gradatii: „Pentru o împãrtire echitabilã pe fiecare an a numãrului de gradatii de merit, raportul de 16% din posturile didactice existente la nivelul inspectoratului scolar se împarte la 5, rezultând astfel o bazã de 3,2% pentru fiecare an. Analizând numãrul de gradatii acordate în comisia paritarã din Centralizatorul cu calculul numãrului de gradatii de merit pe discipline aferent anului 2020, comparativ cu numãrul de gradatii obtinut prin aplicarea a 3,2% din numãrul de norme pe fiecare disciplinã, se constatã cã, la majoritatea disciplinelor, numãrul de gradatii aprobat este mai mic decât cel corespunzãtor valorii de echilibrare de 3,2%. Considerãm cã o echilibrare perfectã a numãrului de gradatii nu se poate realiza în acest an, deoarece numãrul de gradatii care se poate acorda personalului didactic în anul 2020 este 113, iar numãrul de gradatii necesar pentru o echilibrare perfectã a celor 5 ani este 152. Diferenta se datoreazã faptului cã numãrul de gradatii în platã este mai mare, situatie care vine din anii anteriori, cauzatã de modificarea raportului din 10% în 16%, respectiv din modificarea prin lege a numãrului de ani pentru care se acordã gradatia de merit, de la 4 la 5 ani. Mai mult decât atât, regula de aplicare a raportului de 16% este stabilitã prin metodologie diferit de la an la an, raportat la totalul normelor didactice sau pe discipline. S-a produs astfel un dezechilibru greu de remediat într-o perioadã scurtã, fapt care, aplicând strict matematic procentul de 16% la numãrul de norme pe discipline si neîncercând o echilibrare a numãrului de gradatii pe an, ar conduce la defavorizarea personalului care ar aplica într-un anumit an. Precizãm cã depãsirile la anumite discipline în anumiti ani se justificã prin existenta unui numãr mai mare de candidati cu performante deosebite (olimpiade si concursuri scolare, examene nationale, rezultate de exceptie în anumite domenii). Pentru aceste discipline echilibrarea se va face treptat, în urmãtorul ciclu de 5 ani”.

Reprezentantii ISJ: „aceastã actiune se soldeazã cu instigarea membrilor de sindicat unii împotriva altora”

Un alt principiu urmãrit de reprezentantii ISJ-ului a fost performanta obtinutã de cadre didactice la anumite discipline. „Având în vedere diferenta între numãrul de gradatii care se pot acorda în anul 2020 si numãrul de gradatii care ar rezulta din aplicarea procentului de 3,2%, pentru repartizarea numãrului de gradatii pe discipline s-a pornit de la analiza pe care fiecare inspector de specialitate a realizat-o, stabilindu-se numãrul de candidati care au performante deosebite, corelatã cu numãrul cadrelor didactice care ies din platã. S-a tinut cont si de experienta din anii trecuti, când s-a constatat cã la anumite discipline/functii didactice nu a existat o concurentã, ori nu au fost solicitãri (ex: 2019 administratori de patrimoniu 1 loc -niciun candidat; instructori de educatie 1 loc – niciun candidat). Metodologia permite redistribuirea acestor gradatii numai pentru solutionarea unor contestatii. Lista transmisã de doamna inspector general presedintelui comisiei pentru evaluarea dosarelor continea rezultatul analizei realizate de fiecare inspector de specialitate, în vederea realizãrii corectiei de la 152 gradatii de merit la 113. Inspectoratul scolar Judetean Vaslui a tratat cu maximã seriozitate si transparentã procesul de acordare a gradatiilor de merit, fapt care a generat un numãr redus de contestatii, în ultimii 8 ani existând serii în care chiar nu s-a înregistrat nicio contestatie referitoare la punctajele si la modalitatea de acordare a gradatiilor de merit. (…) Nu întelegem ratiunea demersului unilateral al domnului Tiplea Sorin, cu atât mai mult cu cât si noi suntem, în egalã mãsurã, membri de sindicat, afiliati Uniunii Sindicale „Didactica” Vaslui. Rezultã, de aici, faptul cã aceastã actiune se soldeazã cu instigarea membrilor de sindicat unii împotriva altora, totul petrecându-se în defavoarea tutror celor implicati, mai ales în contextul acestei perioade dificile”.

INTERES… Dumitru Buzatu nu a mai predat de 28 ani, dar a solicitat sã fie mentinut în activitate.

Lobby în ISJ pentru Dumitru Buzatu?!

Un alt aspect semnalat de liderul de sindicat, prof. Sorin Tiplea, este legat de catedra presedintelui Consiliului Judetean, Dumitru Buzatu, ocupatã de 28 ani: „Acest abuz (n.r. legat gradatiile de merit) vine la doar câteva sãptãmâni de la o altã tentativã de eludare a prevederilor legale, de data aceasta a metodologiei de miscare de personal. Astfel, directorul Liceului „Emil Racovitã” Vaslui – prof. Hulubei Daniel si directorul Colegiului „Anghel Ruginã” Vaslui – prof. Popescu Daniela, au avizat favorabil cererea de mentinere în activitate ca titular a prof. Buzatu Dumitru, presedinte al C.J. Vaslui, chiar dacã acesta nu a mai activat în învãtãmânt din anul 1991, avea doar gradul didactic definitiv si în mod evident nu se putea pune problema existentei unor calificative sau performante deosebite în activitatea didacticã în ultimii 5 ani. La nivelul I.S.J. Vaslui, dupã analiza dosarului de cãtre Inspector Scolar prof. Ionescu Nicolae, dosarul a primit din nou aviz favorabil. În ultima etapã si anume în cadrul Consiliului de Administratie, o parte a membrilor Consiliului de Administratie au încercat sã ne convingã de faptul cã persoana în cauzã are acest drept, dar în urma insistentelor s-a scos dosarul si s-a analizat, astfel descoperind toate acele aspecte relatate (lipsa gradului didactic I etc.)”.

Controale la liceele „Emil Racovitã” si „Anghel Ruginã”. Inspectorul scolar, prof. Nicolae Ionescu, cercetat disciplinar

AVIZ NEGATIV… Directorul Liceului "Emil Racovitã", prof. Daniel Hulubei, sustine cã, în Consiliul de Administratie al liceului, s-a respins solicitarea liderului CJ, pentru cã nu îndeplinea criteriile prevãzute de metodologie.

Tot în cadrul Consiliul de Administratie s-a stabilit constituirea unei comisii de verificare a managementului scolar de la Liceul Teoretic „Emil Racovitã” Vaslui si de la Colegiului Economic „Anghel Ruginã” Vaslui, precum si constituirea unei comisii de cercetare disciplinarã a inspectorului scolar prof. lonescu Nicolae. Cel care a solicitat acest lucru a fost liderul de sindicat „Didactica”, pentru cã, spune el, dosarul presedintelui CJ fusese prezentat în Consiliu de Administratie al inspectoratului ca având aviz favorabil din partea celor douã licee la care avea ore. Contactat telefonic, directorul Liceului „Emil Racovitã” a declarat cã a avut o solicitare din partea lui Dumitru Buzatu, pentru mentinerea în activitate peste vârsta de pensionare, pe care, însã, Consiliul de Administratie al liceului a respins-o pentru cã nu îndeplinea criteriile. De asemenea, acesta a precizat cã, în urma controlului efectuat de comisia de verificare a managementului scolar, s-a stabilit acelasi lucru: unitatea de învãtãmânt a respins solicitarea presedintelui CJ. De cealaltã parte, directoarea Colegiului Economic „Anghel Ruginã” sustine cã nu a primit nicio solicitare din partea liderului PSD, prin urmare, nu a avut vreun document de avizat în acest sens. Cu toate acestea, dosarul presedintelui CJ, Dumitru Buzatu, a ajuns la Inspectoratul Scolar Vaslui. Potrivit institutiei, comisiile de verificare a managementului scolar si de cercetare disciplinarã au predat rapoartele referitoare la acest caz, urmând ca în Consiliul de Administratie, programat pe 14 martie, sã se analizeze si sã se ia o decizie pe baza celor constatate.

SESIZARE… Liderul de sindicat va transmite un memoriu Ministerului Educatiei, prin care semnaleazã toatã situatia expusã.

Liderul de sindicat: „sesizãm Ministerul Educatiei, precum si organele de cercetare penalã”

În concluzie, toatã situatia expusã va ajunge zilele urmãtoare în atentia Ministerului Educatiei, precum si a organelor de cercetare penalã: „în opinia noastrã, toate aceste abuzuri trebuie stopate, iar persoanele implicate ar trebui sã-si prezinte demisia sau ar trebui demise. Pentru toate aceste aspecte vom sesiza Ministerul Educatiei precum si organele de cercetare penalã pentru o presupusã faptã de abuz în functie împotriva acestor persoane”, a conchis profesorul Sorin Tiplea.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.