spot_img
spot_imgspot_img
30.3 C
Vaslui
03-iun.-2024

Bani si mai multi pentru spitalul bârlãdean! Functionarii publici, fãrã vouchere de vacantã! (FOTO)

- Advertisement -

UPS! FÃRÃ CONCEDII…Sosirea aparatului Real Time PCR pentru testarea molecularã a Covid-19, precum si a containerelor unde va fi instalat laboratorul de testare a noului coronavirus, a adus aminte conducerii spitalului bârlãdean cã ar mai avea nevoie de niste bani! Pentru ca aparatul sã fie instalat si sã functioneze, s-au mai cerut 232 200 de lei, iar ieri, în CLM Bârlad s-au aprobat. Asearã au ajuns la Bârlad si cele patru containere, din care se va construi Laboratorul de testare pentru noul coronavirus Covid-19. Imediat vor fi aduse si celelate ultilitãti medicale necesare functionãrii circuitului de testare, care va fi unul foarte rapid, rezultatul testului fiind aflat în decursul a patru ore de la recoltare.

Banii vor proveni din cheltuielile prevãzute în bugetul local, dar care nu se vor mai face, din cauza stãrii de urgentã. Se va face o rectificare bugetarã, prin care se vor lua bani în special de la sectiunea „vouchere de vacantã” care erau prevãzute a fi alocate functionarilor în acest an. Cu alte cuvinte, anul acesta functionarii publici nu mai beneficiazã, deocamdatã, de banii de vacantã.

„Prezenta rectificare presupune o redistribuire de sume între sectiunea de dezvoltare si sectiunea de functionare pentru a da posibilitratea de a rezolva urgentele în ceea ce priveste achizitia de bunuri la Spitalul de Urgentã <<Elena Beldiman>> Bârlad, dar si investitiile proprii, în vederea asigurãrii conditiilor impuse de normele legale în domeniul sanitar în ce priveste combaterea coronavirusului. Diminuãrile de sume propuse a se efectua asupra bugetului local sunt la acele categorii de cheltuieli unde nu se vor mai angaja si deci nici achita sumele pe care le propun, pe perioada cât va dura situatia de urgentã din tarã, urmând ca apoi sa revenim cu o altã propunere de rectificare dacã se impune realocarea acestor fonduri de la pozitiile de cheltuieli unde s-a operat aceasta reducere”, a precizat primarul Dumitru Boros. Iatã ce se achizitioneazã cu cei 232 200 de lei: Agitator tip vortex , Seturi Pipete automate cu volum reglabil cu stativ – 10 bucãti, Vârfuri sterile cu filtru adaptate pipetelor automate – 30 bucãti, Geanta transport H-BIN BIO 06PP IZOTERMICA (Â4°C) – 2 bucãti., Containere ermetice transport probe biologice capacitate 200 probe/16 mm – 20 bucãti, Suport probe biologice (3×60 probe (016 mm) – 20 bucãti, Masini, echipamente si mijloace de transport, din care: Autoclav laborator vertical, Hota de sigurantã biologicã clasa II cu prizã internã (BSC-3 FA2 (3′)) (lungime Î 150 – 200 cm), Hota PCR (DNA/RNA UV- Cleaner) cu masa suport, Aparat pentru curãtarea/purificarea aerului, cu recirculare, cu lampa UV cu Centrifugã/ Vortex Multispin pentru PCR cu rotoarele R-1.5, R0.5/0.2 incluse plus rotorul SR-32, 2 bucãti.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.