S-A DECIS! Copiii vor fi obligati, începând din acest an, sã petreacã nu mai putin de 15 ani, pe bãncile institutiilor de învãtãmânt, grãdinitã, scoalã gimnazialã si liceul! Începând chiar din anul școlar urmãtor, 2020 – 2021, participarea la grupa mare la grãdinitã devine obligatorie, dupã cum a declarat ministrul Educației, Monica Anisie.
Din aceastã toamnã, pãrintii care au copii prescolari, trebuie sã stie cã sunt obligati sã îsi înscrie copiii la grupa mare. Decizia cuprinde si faptul cã, din 2023, inclusiv grupa mijlocie va deveni obligatorie. „As vrea sã nu uite nici pãrintii, nici autoritãtile cã, începând din anul scolar urmãtor, deci din toamnã, participarea la grupa mare la grãdinitã devine obligatorie. Deci trebuie sã-i încurajãm pe pãrinti sã-si ducã la grãdinitã copilul, pentru cã a devenit obligatorie grupa mare”, a fost mesajul ministrului Educatiei, Monica Anisie. 15 ani vor petrece, asadar, copiii României la scoalã, dupã ultimele modificãri legislative. Proiectul adoptat de Camera Deputatilor, are ca obiect de reglementare modificarea art. 16 din Legea Educatiei nationale nr.1/2011, cu modificãrile si completãrile ulterioare, „în sensul de a se stabili o nouã duratã si o nouã componentã a învãtãmântului general obligatoriu, dupã cum urmeazã: învãtãmântul general obligatoriu este de 15 clase si cuprinde ultimii doi ani ai învãtãmântului prescolar, învãtãmântul primar, învãtãmântul gimnazial si primii doi ani ai învãtãmântului secundar superior. Învãtãmântul prescolar si învãtãmântul liceal devin obligatorii pânã cel mai târziu în anul 2020″, se aratã în actul normativ.
Reguli noi pentru copiii care au revenit din strãinãtate!
Mai mult decât atât, se aplicã reguli noi privind înscrierea la clasa pregãtitoare 2020 si anume este prima datã în metodologie când sunt prevãzute conditii pentru copiii reveniti din strãinãtate. Astfel, „copiii care împlinesc 6 ani dupã 1 septembrie 2020 si care nu au frecventat grãdinita sau care au venit din strãinãtate, trebuie sã treacã prin evaluarea nivelului de dezvoltare psihosomaticã, în centrele judetene de resurse si asistentã educationalã”. Pentru ceilalti copii nãscuti în perioada 1 septembrie – 31 decembrie 2020 inclusiv, care au mers la grãdinitã, înscrierea în clasa pregãtitoare se face în baza unei recomandãri eliberate de grãdinitã, renuntându-se la evaluarea psihosomaticã. Pãrintele poate cere grãdinitei sã-i transmitã recomandarea si prin postã, cu confirmare de primire sau prin mijloace electronice. Structura anului școlar, atât pentru grãdinite cât si pentru clasele pregãtitoare prevede, din toamnã, ca semestrul I sã fie de 17 sãptãmâni, cu o scurtã vacantã între 26 octombrie si 1 noiembrie, urmatã apoi de vacanta de iarnã 23 decembrie-10 ianuarie 2021. A doua etapã se va încheia pe 29 ianuarie 2021. Urmeazã vacanta intersemestrialã, din perioada 30 ianuarie -7 februarie 2021. Semestrul al doilea va cuprinde, la fel, 17 sãptãmâni, începând cu 8 februarie 2021 si pânã pe 18 iunie 2021. Vacantele în cel de-al doilea semestru vor avea loc în perioada 2 aprilie-11 aprilie 2021 si 30 aprilie -9 mai drept vacantã de primãvarã.