ISTORIE… Nenorocirea Moldovei era între altele, asa cum se spunea, situatã mai departe de Dumnezeu si mai aproape de Rusia. Tarii de la Moscova se considerau urmasi ai împãratilor bizantini de la Constantinopol si cãutau sã-si revendice iluzoria mostenire. Cel care, conform testamentului sãu, a vrut sã punã în practicã dezideratul rusesc a fost Pentru cel Mare. A apelat la sprijinul lui Dimitrie Cantemir, strãlucit cãrturar, însã slab om politic, a pãtruns în Moldova, dar în 1711 armata sa a fost zdrobitã de turci la Stãnilesti, care de aceastã datã ne-au fãcut un mare bine. A urmat sirul rãzboaielor ruso-turce, care au însângerat pãmântul românesc, în special pe cel al Moldovei, prãdat în permanentã si fãrã „discriminare” de ambele pãrti beligerante. Înainte de Pacea de la Kuciuk – Kainargi, rusii se pregãteau, dupã un lung rãzboi, sã anexeze întreaga Moldovã, efectuând în aceastã perspectivã douã recensãminte.
Dan RAVARU
Sã mai semnalãm faptul în 1739, maresalul rus Munich a ridicat peste o sutã de mii de moldoveni si i-a strãmutat în Rusia. Dupã 1794, rusii ajung la Nistru, convinsi cã în curând vor îngloba teritoriile românesti în imperiul lor. A urmat lungul rãzboi ruso-turc între anii 1806-1812, încheiat cu fatidica Pace de la Bucuresti. Stãpânirea ruseascã se intaurase în ambele Principate, rusii speculând cu dibãcie convingerile comunitãtii de religie ortodoxã. Situatia internationalã presupunea, însã, unele comandamente ale prudentei. Viata social – politicã, existenta de zi cu zi a statelor, viitorul lor, toate erau dominate de personalitatea extraordinarã a lui Napoleon, de care era imposibil sã nu tii seamã. Încurajati de unele promisiuni vagi ale acestuia, la Tilsit si Erfurt, în cadrul unor tratative, rusii se vedeau deja stãpânitori atât peste Moldova, cât si peste Muntenia, ajungerea la Dunãre fiind o primã etapã a drumului cãtre Constantinopol. Eroul lor national Kutuzov se lãuda cã va lãsa românilor numai ochii ca sã plângã, iar generalul Jeltuhin recomanda sã fie înjunghiati, la trasul tunurilor secarelor, românii în locul boilor. În anul 1812, la Hanul lui Manuc din Bucuresti, încep discutiile asupra unei viitoare pãci. Delegatia turcã era condusã de Ghalib Efendi cu rol mai mult decorativ, adevãratii conducãtori fiind fratii Dumitrache si Panaiotache Moruzi, un nume de blestem, ca si în cazul Bucovinei. Pretentiile rusesti erau încã de la început categorice: voiau ambele Principate românesti. Între timp, Napoleon trimite turcilor aflati în tratative un mesaj în care îsi exprima explicit hotãrârea de a ataca Rusia. Textul a cãzut, însã, în mâna fratilor Moruzi, care nu le-au transmis turcilor. În consecintã, dupã ce au fost mituiti, acestia au mai redus din pretentii si tratatul atât de oneros pentru români a fost încheiat la 16 mai 1812. Articolele 4 si 5 erau cele mai dureroase pentru noi, adevãrate lovituri de cutit în spate: „Prutul, de unde acest râu pãtrunde în Moldova, pânã la vârsarea lui în Dunãre, va face hotarul dintre cele douã împãrãtii, Rusia si Turcia”, precum si „partea din Moldova, asezatã pe malul drept al Prutului, este pãrãsitã si datã Sublimei Porti, iar Înalta Poartã Otomanã lasã Curtii Imperiale a Rusiei pãmânturile din stânga Prutului”.
„Moscovicii” s-au grãbit primii sã recunoascã Republica Moldova, fãrã sã tinã seama de confuziile pe plan international
Din nou, turcii, fãrã niciun drept, cedau teritorii care nu le apartineau, ca si în cazul Bucovinei. Dupã ce Napoleon a atacat Rusia si aceasta a fost obligatã sã-si retragã trupele din Principate, turcii au înteles, în sfârsit, cã au fost trasi pe sfoarã. Fratii Moruzi au fost crunt pedepsiti, trupurile le-au fost sfâsiate în bucãti, capetele tãiate si expuse la Constantinopol. Totul, în zadar, atât pentru români, cât si pentru turci. Manuc Bei, armean de origine, aflat în spatele trãdãrilor fratilor Moruzi, s-a refugiat la rusi, primind un mare domeniu la Hâncesti, unde se aflã si acum conacul sãu. Mai întâi, rusii au botezat noua achizitie teritorialã Basarabia, pentru a o deosebi de Moldova, rãmasã sub suzeranitate otomanã. A fost o miscare inteligentã, pentru a preveni orice posibilã confuzie. La fel, în zilele noastre, grecii nu au acceptat denumirea Macedonia decât ca „fostã Republicã Iugoslavã”. La noi, însã, „moscovicii” s-au grãbit primii sã recunoascã Republica Moldova, fãrã sã tinã seama de confuziile pe plan international cu teritoriul românesc dintre Prut si Carpati. Presa sporeste si ea permanent confuzia, vorbind despre moldoveni si români ca entitãti deosebite în diferite împrejurãri, exact în tonul dorit de Rusia. În loc sã spunem românii de peste Prut, vorbim de moldovenii de acolo ca despre un alt popor deosebit de noi, moldovenii de dincoace de Prut. Ne întrebãm, atunci, de exemplu, Eminescu ce a fost? Român sau moldovean? Fatã de Basarabia, a cãrei deznationalizare si-a propus-o de la început, Rusia a adoptat o perfectã tacticã a pasilor mãrunti. Initial i s-a acordat titulatura de „oblastie”, adicã regiune, tinut, ceea ce presupunea o anumitã autonomie. Imediat dupã 16 mai 1812, este alcãtuit un fel de guvern provizoriu format teoretic pe baza obiceiurilor si a legilor tãrii. De asemenea, la 21 august are loc organizarea Bisericii Basarabene, tot dupã obiceiul pãmântului. Totul pãrea a ilustra ipocritele declaratii ale tarului Alexandru care spunea cã poporul acestei provincii trebuie sã primeascã binefacerile unei administratii pãrintesti si liberale ca, astfel, sã fie atrase cãtre Rusia si popoarele limitrofe. Totul a fost, însã, minciunã, asa cum ne-au obisnuit rusii de-a lungul timpurilor si asa cum procedeazã si astãzi. Din pãcate, tendintele lor au fost sprijinite constient sau inconstient de români care s-au ilustrat dupã 1989 prin renuntarea la idealurile nationale ce au dus în 1918 la formarea României Mari.
