spot_img
spot_imgspot_img
9.7 C
Vaslui
17-mai-2024

Accident grav la ieșire din Vaslui: un șofer și-a văzut moartea cu ochii

- Advertisement -

O persoană a fost rănită, azi-noapte, după ce mașina în care se afla ar fi derapat iar apoi ar fi părăsit carosabilul, proptindu-se într-un gard. In urma impactului autoturismul a ajuns pe cupolă, iar persoana aflată la volan a rămas blocată în interior. La locul accidentului au fost trimise echipaje medicale și pompierii. „Detașamentul de pompieri Vaslui a intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și modul pentru descarcerare, la un accident rutier produs în municipiul Vaslui, pe strada Podul Înalt, ieșirea spre fostul CET. În accident a fost implicat un autoturism și a rezultat o victimă. La sosirea echipajului de intervenție, a fost găsit un autoturism răsturnat și o persoană blocată în interior. La fața locului a fost deplasată și o ambulanță tip B aparținând SAJ Vaslui. După deblocare, victima accidentului, care se afla în stare de conștiență, a fost evaluată de echipajul ambulanței. Echipajul de pompieri a asigurat măsuri PSI. Cercetările privind circumstanțele producerii acestui eveniment rutier sunt efectuate de instituțiile abilitate”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui.
- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.