spot_img
spot_imgspot_img
9.7 C
Vaslui
17-mai-2024

Acord de colaborare ştiinţifică între Curtea de Apel Galaţi şi Universitatea Dunărea de Jos

- Advertisement -

Curtea de Apel Galaţi şi Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi au semnat un acord de parteneriat, a anunţat astăzi  biroul de informare al Curţii de Apel Galaţi. Două dintre facultăţile Universităţii, este vorba despre Facultatea de Ştiinţe Juridice, Sociale şi Politice şi  Facultatea de Automatică, Calculatoare, Inginerie Electrică şi Electronică sunt parte a acestei colaborări. Prin această colaborare, Universotatea şi Curtea de Apel  îşi propun dezvoltarea unor proiecte comune de cercetare, valorificarea potenţialului de dezvoltare şi inovare şi susţinerea aspiraţiei către excelenţă în educaţie şi cercetare prin asocierea cu parteneri internaţionali renumiţi.  Sunt implicate  direct în acest in cadrul Universităţii

”Principalele proiecte pe care se axează, la acest moment, cooperarea dintre cele două instituţii vizează:

– Aplicaţii de inteligenţă artificială (reţele neuronale) în domeniul procesării limbajului natural (natural language processing) – specializate pe limba română şi alte limbi est-europene – care să clasifice şi să extragă informaţiile relevante (număr dosar, numele părţii autoare, tipul de act procesual) din documentele instituţiei, cum sunt, de exemplu, cele depuse la registratura ori arhiva instanţelor; aceste date vor permite urcarea automată a documentelor în baza de date a instanţelor;

– Aplicaţii de inteligenţă artificială (reţele neuronale) în domeniul recunoaşterii vocale (speech recognition) – specializate pe limba română şi alte limbi est-europene – care să transcrie înregistrările audio existente, cum sunt, de exemplu, cele realizate în cadrul şedinţelor de judecată ale instanţelor; aceste date vor permite redactarea uşoară de către grefieri a documentelor procesuale, cum sunt încheierile de şedinţă sau declaraţiile martorilor;

– Folosirea centrului de calcul de înaltă performanţă (high performance computing – https://hpc.ugal.ro ) al Universităţii, precum şi cloud-urile Microsoft/Google/Amazon pentru antrenarea reţelelor neuronale şi pentru alte aplicaţii care au nevoie de putere de calcul ridicată;

– Dezvoltarea roboţilor software UiPath şi a altor aplicaţii realizate de către Curtea de Apel Galaţi;

– Selectarea jurisprudenţei instanţelor din circumscripţia Curţii de Apel Galaţi şi publicarea acesteia în volume periodice;

– Efectuare de stagii de practică în cadrul Curţii de Apel Galaţi de către studenţii Facultăţii de Ştiinţe Juridice, Sociale şi Politice şi de către studenţii Facultăţii de Automatică, Calculatoare, Inginerie Electrică şi Electronică din cadrul Universităţii;

– Valorificarea competenţelor doctoranzilor şi masteranzilor celor două facultăţi”, se arată în comunicatul de presă remis de reprezentanţii Curţii de Apel Galaţi.

Principalii parteneri din cadrul Universităţii sunt Facultatea de Ştiinţe Juridice, Sociale şi Politice şi Facultatea de Automatică, Calculatoare, Inginerie Electrică şi Electronică, dar parteneriatul de cercetare este deschis oricărei facultăţi şi structuri din cadrul Universităţii.

Păstrând principiile respectului reciproc, al confidenţialităţii şi al transparenţei, cele două părţi vor asigura accesul la studii sau alte materiale de informare, vor avea consultări bilaterale pentru implementarea acţiunilor comune şi vor elabora planuri anuale, care vor cuprinde activităţi, grupuri de lucru, rezultate prevăzute şi rezultate obţinute. ….https://www.monitoruldegalati.ro/comunitate/acord-de-colaborare-stiintifica-intre-curtea-de-apel-galati-si-universitatea-dunarea-de-jos.html

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.