spot_img
spot_imgspot_img
9.7 C
Vaslui
17-mai-2024

Cât te costă dacă vrei să cumperi 6 ani de vechime pentru pensie. Ca valoare, cotizaţia s-au dublat. TABEL contribuţii

- Advertisement -

Legea pensiilor publice a fost modificată, printr-un proiect al Ministerului Muncii, în sensul că persoanele cărora le lipsesc ani de vechime îi pot cumpăra plătind contribuţiile care s-ar fi încasat în fiecare lună, raportat la cel puţin salariul minim din perioada respectivă.

„Persoanele care nu au calitatea de pensionari pot efectua plata contribuţiei de asigurări sociale pentru perioade de cel mult 6 ani anteriori lunii încheierii contractului de asigurare, în care persoana nu a realizat stagiu de cotizare sau stagiu asimilat stagiului de cotizare în sistemul public de pensii sau într-un sistem de asigurări sociale neintegrat acestuia, în ţară, în statele membre UE sau în alte state cu care România aplică instrumente juridice internaţionale în domeniul securităţii sociale”, se arată în proiectul de Ordonanţă de Urgenţă pentru modificarea Legii pensiilor publice, postat în dezbatere pe site-ul Ministerului Muncii.

Ca şi în Legea din 2010, „baza lunară de calcul a contribuţiei de asigurări sociale o constituie venitul lunar asigurat înscris în contractul de asigurare socială care nu poate fi mai mic decât salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată în vigoare la data încheierii contractului de asigurare socială”.   Documentele consultate de „Adevărul” arată că salariul minim brut a crescut considerabil în ultimii 10 ani, ajungând de 3 ori mai mare în prezent, faţă de nivelul la care se afla în anul 2011, în timp ce contribuţiile au scăzut de la 31,3% în 2011, la 25% în prezent.   Salariul minim brut a fost majorat şi de 3 ori într-un an (2013), creşterile din perioada 2014 – 2017 inclusiv fiind bianuale.   Aşadar, pentru un calcul corect al contribuţiilor care ar putea fi plătite este nevoie de prezentarea nivelului salaiului minim brut din fiecare an şi chiar lună, uneori, plus contribuţia pentru pensii care se plătea atunci.

Citeste mai mult: adev.ro/qezp4f

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri