spot_imgspot_img
11.2 C
Vaslui
28-mart.-2024

A 60-a stagiune a Teatrului Muzical, cu o premieră mondială

- Advertisement -

Cea de-a XIII-a ediţie a Festivalului Internaţional Leonard şi, totodată, a 60-a stagiune a Liricului gălăţean, care în acest an împlineşte rotunda vârstă – fiind înfiinţat la 5 decembrie 1956 – se deschide duminică, 23 octombrie 2016, de la ora 19.00, în sala teatrului Muzical “N. Leonard” din Galaţi, unde va avea loc premiera mondială “Regele Cerb”. Spectacolul este rezultatul unui proiect cultural european, SENSES, în care au fost implicate Italia, Franţa şi România. SENSES (The Sensory Theatre. New transnational strategies for theatre audience building) este un proiect de cooperare european co-finanţat de Programul Europa Creativă şi reprezintă o cooperare între trei ţări, fiecare reprezentată de câte un oraş: România (Galaţi), Franţa (Avignon) şi Italia (Milano). Finalitatea acestui proiect european constă în punerea în scenă a trei spectacole: două piese de teatru, una aparţinând partenerilor din Franţa şi cealaltă – celor din Italia, şi o operă – „Regele Cerb”, cu libretul şi regia aparţinând regizorului italian Paolo Bosisio, muzica fiind scrisă de compozitorul italian Angelo Inglese, care va fi şi dirijorul acestei producţii. Fiecare dintre aceste trei spectacole va fi reprezentat şi în celelalte două ţări partenere. În distribuţia operei găsim artişti de pe toate scenele lumii: Deramo – Denys Pivnitskyi (Ucraina), Angela – Young Ju Kim (Coreea), Adelina Diaconu, Tartaglia – Carmine Monaco (Italia), Clarice – Florentina Soare, Brighella – Adrian Mărginean, Smeraldina – Adrian Ionescu, Pantalone – Dominic Cristea, Durandarte – Sebastian Băncilă, Cei doi cerbi – Iosefina Solon, Monica Şerban. Scenografia este asigurată de Domenico Francchi, coregrafia – Gabriela Gegea, asistent regie: Adrian Mărginean, regia tehnică: Viorica Mărăndici, sufleor: Claudia Colceriu.

sursa: http://www.monitoruldegalati.ro/stirea-zilei/a-60-a-stagiune-a-teatrului-muzical,-cu-o-premiera-mondiala.html

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.