spot_imgspot_img
7.4 C
Vaslui
20-apr.-2024

A început judecarea apelului în dosarul doctoritelor acuzate pentru fapte de coruptie

- Advertisement -

PROCES…Curtea de Apel Iasi a judecat, zilele trecute, primul termen în apelul formulat în dosarul în care trei medici vasluieni, din cadrul sectiei de Obstetricã – Ginecologie a Spitalului Judetean Vaslui, au fost condamnati, în primã instantã, pentru fapte de coruptie. La primul termen sedinta a fost una scurtã în conditiile în care inculpatii au solicitat termen pentru angajarea de apãrãtori. Magistratii Tribunalului Vaslui s-au arãtat nemilosi. Au decis condamnarea doctoritelor la câte 4 ani si 8 luni de închisoare în regim de detentie si, pentru o perioadã de 5 ani dupã ispãsirea pedepsei, le-a fost interzis sã îsi mai exercite profesia. De asemenea, cele douã doctorite au primit câte 30.000 de lei amendã penalã, echivalentul a 200 de zile de închisoare. Pentru efectuarea de avorturi ilegale, cele douã doctorite au primit încã o amendã penalã de 62.500 de lei, echivalentã cu 250 de zile de închisoare. Cu o pedeapsã mai usoarã a scãpat medicul Adrian Tãnãsescu. Acesta a fost condamnat la 3 ani de închisoare cu executare si o amendã penalã de 18.000 de lei.

Pentru doctoritele din cadrul sectiei de Obstretica si Ginecologie din cadrul Spitalului Vaslui, acuzate de fapte de fapte de coruptie, începe o nouã etapã în procesului în care au fost trimise în judecatã. Si asta dupã ce apãrãtorii celor trei medici dar si procurorii anticoruptie au contestat decizia Tribunalului Valsui, la Curtea de Apel Iasi. Zilele trecute a avut loc primul termen al apelului dar acesta s-a finalizat repede. Inculpatii au cerut un nou termen pentru angajarea de apãrãtori. În luna iulie, dupã mai bine de trei ani, judecãtorii Tribunalului Vaslui au dat sentinta în dosarul în care trei medici vasluieni au fost trimisi în judecatã pentru luare de mitã. Simona Botez, Doina Andrei si Adrian Tãnãsescu, cei trei medici implicati în scandalul de coruptie care a zguduit lumea medicalã din Vaslui, au fost condamnati la închisoare cu executare si obligati sã plãteascã amenzi penale uriase care, în caz de neachitare se pot transforma în zile de detentie. Magistratii Tribunalul Vaslui au decis condamnarea doctoritelor Simona Botez si Doina Andrei la câte 4 ani si 8 luni închisoare, în regim de detentie, pentru luare de mitã si fals intelectual si interzicerea drepturilor civile, inclusiv cel de a-si mai exercita profesia, timp de 5 ani dupã ispãsirea pedepsei cu închisoarea. Mai mult, judecãtorii le-au aplicat celor douã doctorite câte o amendã de 30.000 lei, echivalentul a 200 zile de închisoare pentru fiecare. De asemenea, pentru avorturile ilegale de care au fost acuzate cã le-au fãcut pacientelor minore, cu sarcinã mult peste limita la care sunt permise întreruperile de sarcinã, cele douã doctorite au primit alte douã amenzi penale. Judecãtorii au aplicat câte o amendã de 62.500 lei, echivalentul a 250 zile de închisoare pentru fiecare.  În cazul infractiunii de sustragere de înscrisuri, doctorita Doina Andrei a fost achitatã. În cazul medicului Adrian Tãnãsescu, judecãtorii au dispus condamnarea acestuia la 3 ani de închisoare cu executare pentru luare de mitã si i-au aplicat o amendã de 18.000 lei care se poate transforma în 180 zile de închisoare dacã nu este achitatã în termenul stabilit de instantã.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.