spot_imgspot_img
13.4 C
Vaslui
25-apr.-2024

A încercat să-şi ucidă iubita în trafic, apoi să o arunce de pe un pod. Grozăvia a fost oprită de un martor cu sânge rece

- Advertisement -

Procurorii de la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT), Serviciul Teritorial Suceava, au finalizat recent un dosar delicat de tentativă de omor, care a ajuns la această structură pentru că inculpatul era sub influenţa substanţelor psihoactive, respectiv canabis. Este vorba de un tânăr din comuna Sadova, care s-a izbit intenţionat cu maşina sa în autoturismul fostei iubite, după care a încercat să o arunce de pe podul de pe DN 17 A de la Sadova. Fapta de tentativă de omor putea avea consecinţe mult mai grave dacă un bărbat care locuieşte în apropiere de pod nu ar fi intervenit prompt şi fără ezitări şi nu ar fi salvat fata într-un moment critic.

A aşteptat ca fata să iasă de la serviciu şi a intrat cu maşina pe contrasens, direct în ea

Faptele pentru care inculpatul Lucan Zbranca a fost trimis în judecată s-au petrecut în noiembrie 2017.

Din cercetări a rezultat că tânărul din comuna Sadova nu se împăcase cu ideea că fosta sa prietenă l-a părăsit şi o şicana, mai ales la locul de muncă, respectiv Popasul Baciului din Câmpulung Moldovenesc.

Aşa s-a întâmplat şi în seara zilei de 18 noiembrie 2017, când tânărul a mers la restaurant şi a prins-o de mână pe fosta sa iubită, care a fugit. Ulterior, tânărul a părăsit localul nervos şi agitat.

Pe acest fond, faptele aveau să ia o turnură foarte gravă.

Tânărul a plecat la volanul maşinii spre Sadova, însă s-a oprit în zona podului. Aici, a aşteptat să se facă dimineaţă, când ştia că fosta iubită iese de la serviciu şi vine spre casă cu maşina.

Din cercetările coordonate de DIICOT a rezultat că, în jurul orei 8.00 dimineaţă, la podul de la Sadova de peste râul Moldova, inculpatul Zbranca a accelerat spre maşina Opel Agila cu care ştia că vine fata. Ancheta a arătat că acesta a pus autoturismul în mişcare şi a intrat vădit intenţionat pe contrasens. Impactul a fost destul de violent şi a pus în pericol victima. Acest fapt s-a constatat în urma înfundării serioase a capotei maşinii tinerei, cât şi a faptului că airbag-urile de la ambele vehicule s-au deschis.

Citeşte mai mult pe Monitorul de Suceava: https://www.monitorulsv.ro/Local/2020-01-15/A-incercat-sa-si-ucida-iubita-in-trafic-apoi-sa-o-arunce-de-pe-un-pod-Grozavia-a-fost-oprita-de-un-martor-cu-sange-rece#ixzz6B5zRqjY9

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.