spot_imgspot_img
13.3 C
Vaslui
26-apr.-2024

A murit OMUL care a crescut 9 copii dintr-o leafã de la Posta Românã!

- Advertisement -

DOLIU LA POSTÃ… Avea 61 de ani si si-ar mai fi dorit sã trãiascã încã vreo câtiva ani, sã iasã la pensie de drept si sã se bucure de nepoti. Dar, de duminicã, postasul Viorel Berghiu, de la Corni-Albesti, a plecat la Judecata Domnului, mult prea tânãr si regretat de colegi. A plecat dintre noi fulgerãtor, dupã ce, în urmã cu mai putin de un an, medicii i-au pus un diagnostic al unei maladii necrutãtoare. Timp de 30 de ani, pe ploaie, vânt, zãpadã, caniculã, Viorel Berghiu si-a fãcut datoria. Si a fost iubit de oamenii din sat pentru asta. Dar, marea lui datorie, marea sa pasiune au fost cei nouã copii, trei fete si sase bãieti, pe care i-a crescut cu iubire, cu întelegere si cu mult devotament. Nouã suflete care au ajuns acum oameni în toatã firea, cu familii si care au acum proprii copii. Cu totii îsi plâng tatãl, alãturi de mama lor, Mariana, care îsi va conduce, joi, sotul, tatãl si bunicul familiei pe ultimul drum. “Ne doare sufletul, îl plângem pe colegul nostru Viorel, suntem alãturi de familie. Cred cã nu va trece zi sã nu se amintim de bunãtatea sa”, a spus liderul sindicatului postasilor vasluieni, Geta Turbatu.

Viorel Berghiu. Un nume din armata de postasi a României, un om care a trãit 30 de ani cu geanta pe umãr, împãrtind pensii sau alocatii, fãcând abonamente sau ducând scrisori cãtre cei dragi, în comuna Albesti. Ani de zile, acesta a fãcut naveta între Corni si Crasna, zece kilometri pe zi, indiferent de vreme, fãcându-si datoria fatã de oameni. De aceea, toatã lumea din comuna Albesti, colegii din Posta Românã îl iubeau atât de mult pe acest om blând. Probabil cã destinul acestui postas cu suflet mare poate fi un laitmotiv pentru toti cei care doresc sã îmbrace haina de lucrãtor al Postei, un exemplu de corectitudine si seriozitate. Învins de o maladie necrutãtoare, care l-a secerat în mai putin de un an de zile, postasul si omul Viorel Berghiu a murit duminicã dimineatã, la ora 8.15, la o sectie a Spitalului Judetean de Urgentã, privind cu dor si jind la copacii pe care stia cã nu-i va mai vedea niciodatã. Ultimul sãu gând a fost cãtre cei 9 copii, pe care i-a crescut cu multã iubire alãturi de sotia Mariana, dorind parcã sã le spunã cã va fi alãturi de ei, de acolo, din Ceruri.

Trei decenii de Postã, cât o viatã de om

Acum un an si ceva, Viorel Berghiu simtea cã îl doare stomacul si a mers la un medic de la Spitalul Judetean de Urgentã. Acolo, i s-a dat o retetã si a fost sfãtuit ca, în cazul în care durerile persistã, sã se întoarcã pentru o endoscopie. Cumva, dupã ce a luat pastilele, postasul din Corni Albesti s-a simtit mai bine si nu a mai mers pentru o analizã la ecograf. De Anul Nou, însã, postasul s-a simtit foarte rãu si nu a putut mânca nimic, spun rudele si colegii. Asa cã a venit la Geta Turbatu, diriginta Oficiului de Postã Ruralã Mecanizatã, pentru a cere o adeverintã, cu care sã meargã sã-si facã un control mai amãnuntit. S-a întors la Spitalul Judetean, la medicul care îi propusese sã facã o analizã ecograf abdominalã, anul trecut. Stupoare! O maladie necrutãtoare îi afectase grav majoritatea organelor interne, iar sansele de reusitã a unei operatii erau minime. Omul nu s-a dat bãtut si s-a luptat pentru viata sa. A mers la Spitalul Fundeni, în Capitalã, acolo unde medicii l-au anuntat cã nu pot sã-l opereze, pentru cã i-ar pune viata în pericol, asa cã l-au trecut la chimioterapie. Era începutul primãverii, atunci când Viorel Berghiu s-a întors acasã, sperând încã într-o minune. Câteva luni de zile, viata sa a fost un permanent drum între spitale, cu scurte perioade în care a stat acasã. “A luptat pânã în ultima secundã pentru viata sa. Ne-a impresionat pânã la lacrimi bãtãlia pe care a dus-o cu aceastã boalã necrutãtoare”, spune diriginta Turbatu.

Postasul care, dintr-o leafã necãjitã, a crescut 9 copii. Sapte dintre ei lucreazã în Italia, s-au ajutat unul pe celãlalt

Viorel Berghiu si-ar fi dorit sã se pensioneze, mai avea putin si ajungea si el la vârsta pensionãrii. Dar nu a mai apucat. Cei care l-au cunoscut l-au iubit pentru sufletul sãu mare, pentru bunãtatea sa, dar mai ales pentru felul în care a crescut nouã copii, toti ajunsi acum la casele lor. Spunea colegilor, multumit: “Mi-am crescut copiii, asa cum am putut mai bine, i-am vãzut la casele lor, acum trebuie sã mã duc si eu la pensie”. Primul la încasãri, primul la abonamente presã, primul la plata prestatiilor, primul pe toate planurile. Acesta era postasul Viorel Berghiu în Posta judeteanã. Dar, mai presus de toate, era mândru de familia sa, pe care a tinut-o dintr-un salariu de postas. Colegii îsi amintesc cum spunea, cu melancolie: “În familia mea, eu muncesc si aduc bani, dar sotia mea are un serviciu cu mult mai greu decât al meu, are grijã de cei 9 copii, sã nu le lipseascã nimic”. Ne-au spus oamenii din comuna Albesti cã, prin 1989, Viorel Berghiu astepta sã se termine programul la magazinul din sat, dupã care se ducea la gestionar sã-i dea, fãrã sã spunã la multã lume, 9 pâini si 5-6 pui, ca sã aibã ce pune pe masã la copii. A fost greu, dar sotii Berghiu au fãcut totul cu pasiune si bucurie, si-au crescut copiii frumos. “Copiii mei s-au crescut unul pe altul. Dumnezeu a fost bun si mi-a dat douã fete, la început, care au fost baza, când noi eram la treabã. Fata mai mare se ocupa cu cresterea copiilor mici, iar cealaltã se ocupa de gospodãrie si prepararea hranei. Asa ne-am crescut copiii, frumos, ajutându-se unul pe celãlalt”, povestea postasul.

Preotul satului, un slujitor al Domnului cu sufletul cald si bun

Nu este familie în comuna Albesti care sã nu fi auzit de postasul Viorel Berghiu. “Nu a avut niciodatã o reclamatie, o nemultumire din partea cuiva, era un om extrem de constiincios si corect. Era un grup de patru-cinci postasi, care se luptau care sã fie pe primul loc: Dumitru Sopron, de la Stefan cel Mare, Lenuta Cernãtescu, de la Albesti, Costel Vlase, de la Pungesti, si Ianovici Popitanu, de la Buda. Plus Viorel, care mai mereu era în fruntea lor. Un om credincios, care nu ne-a fãcut niciodatã probleme”, recunoaste Geta Turbatu, diriginta OPRM Vaslui. Faptul cã a fost atât de apropiat de Bisericã, un credincios adevãrat, l-a fãcut pe preotul din Corni, pãrintele Pãpusoi, sã fie alãturi de postas pânã aproape de final. De multe ori, Viorel Berghiu îl suna pe preotul Pãpusoi si îl ruga: “Pãrinte, vino si mã ia de la Fundeni, nu mã simt în stare sã vin cu trenul”. Si pãrintele se ducea la Bucuresti, sã-l aducã pe postasul care lupta pentru viata sa. Din pãcate, firul vietii s-a rupt brusc în dimineata zilei de duminicã, atunci când sotia si unul dintre copii i-au stat la cãpãtâi, în ultimele clipe de viatã. Înmormântarea acestui om cum rar a existat în Posta Românã va avea loc joi, în jurul prânzului, atunci când toatã suflarea comunei îl va conduce pe ultimul drum pe cel care, în 30 de ani de muncã, a dus mii si mii de scrisori, pensii, ajutoare sociale, alocatii pentru copii.

Directorul Oficiului Judetean de Posta Vaslui, alaturi de familia indurerata

“Suntem profund marcati si afectati de pierderea omului Viorel Berghiu, unul dintre cei mai buni postasi pe care i-a avut Oficiul Judetean de Postã Vaslui. Toti am sperat, pânã în ultima clipã, cã Dumnezeu îi va mai da o sansã la viatã bunului nostru coleg, sã mai trãiascã alãturi de cei 9 copii ai sãi, alãturi de familia dragã. Regretãm enorm cã nu-l mai avem printre noi. Îl vom pãstra mereu în amintire asa cum a fost: profesionist, serios si om de ispravã. Suntem alãturi de familia îndureratã. Dumnezeu sã-l ierte si sã-l odihneascã în pace!” – este mesajul transmis de Irinel Marcu, directorul Postei judetene, la aflarea tristei vesti.

“Copiii si nepotii au venit cu totii acasã, acum douã sãptãmâni, pentru a-l prinde în viatã”

Am întâlnit-o, ieri, pe cea care i-a fost partenerã de viatã, mamã si sotie timp de mai bine de 35 de ani, Mariana Berghiu. Cu lacrimi în ochi, femeia ne-a spus cã i-a stat la cãpãtâi sotului pânã în ultima secundã. “Nu mai putea respira, duminicã dimineatã. Ne-a spus sã-l punem la geam, sã ia aer de afarã. A privit pentru ultima oarã copacii din curtea spitalului, dupã care nu a mai avut aer si a lesinat. Câteva clipe mai târziu, a plecat dintre noi pentru totdeauna”, ne-a spus femeia. Simtind cã lucrurile evolueazã din rãu spre mai rãu, acum douã sãptãmâni, cei 9 copii, însotiti de nepotii familiei, s-au întors acasã, pentru a-si lua rãmas bun de la tatãl lor. Au stat, au vorbit, au plâns, au sperat. Acum, toti cei 9 copii se întorc din strãinãtate sau de la Iasi, pentru a-si conduce tatãl pe ultimul drum. De acolo, de Sus, Viorel Berghiu stie cã si-a îndeplinit datoria pe acest Pãmânt si cei care rãmân în urma sa îi vor aprinde o lumânare mereu la mormânt.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.