ADIO Dumitru Nicolae Bolea, cunoscut de tot Bârladul si de foarte multi oameni de culturã din Franta si Italia drept Ticã Bolea, un artist îndrãgostit iremediabil de chitara lui, a murit la 57 de ani, rãpus de o boalã incurabilã. Este greu sã scrii despre valorile unui oras plin de … valori. Dar Ticã Bolea era un personaj aparte: fost inginer de meserie, a ales calea artei, a cântecului si frumosului, dupã ce ingineria a devenit în Bârlad, ca în mai toatã România, o profesie … pe cale de disparitie. Ticã Bolea a fost un promotor al frumosului, al sensibilitãtii, care te cucerea pe loc cu vocea sa caldã, ca o binecuvântare.
A absolvit în 1976 Colegiul National “Gheorghe Rosca Codreanu” din Bârlad, la specialitatea matematicã – fizicã, fiind al doilea ca medie pe oras. A intrat cu brio la Facultatea de Mecanicã din Iasi (pentru cã era la modã ingineria), facultate pe care a terminat-o în 1983. În facultate a cântat cu formatia folk “Solaris”, iar pe tot parcursul liceului si al facultãtii era nelipsit de la manifestãrile artistice, cântând la chitarã si acompaniind elevii care cântau solo. Avea un talent înnãscut pentru chitarã si gingãsie. A venit apoi ca inginer la SC FEPA Bârlad, unde dupã Revolutie a urmat cãderea economicã a acestei societãti. A plecat cu sufletul gol, pentru cã între timp se cãsãtorise si avea douã fetite. Ca sã îsi asigure traiul, a început sã organizeze spectacole, foarte reusite de altfel. A fost câtiva ani si profesor suplinitor de muzicã la Scolile gimnaziale nr. 8 si la nr. 11. A fost un autodidact în muzicã si pentru cã salariul în învãtãmânt era foarte mic, a plecat în Franta, unde a cântat câtiva ani pe stradã. Dar a fost remarcat de alti artisti, tot din Bârlad, care aveau o trupã si l-au cooptat si pe Ticã Bolea. Timp de zece ani a cântat, având contract permanent cu mai multe primãrii din Franta, Italia si alte tãri din UE, pe durata diferitelor sãrbãtori: Crãciun, Revelion, zile ale tãrilor respective. A cântat si la un mare restaurant din Roma, acolo unde s-au stabilit cele douã fete ale lui, definitiv. “Tata era un om special. Eu am locuinta lângã Vatican si fãcea afarã, în stradã, spectacole extraordinare, unde ne adunam câte 20-30 de persoane fascinate de muzica lui”, ne-a spus Oana, fata cea mai micã a lui Ticã Bolea.
Dar, în 2013, Ticã a aflat cã are o boalã incurabilã si cã anii de muncã stresantã, noptile pierdute si poate si stresul singurãtãtii si depãrtarea de tarã si prieteni, l-au mãcinat pe interior. Boala nu l-a iertat, desi s-a operat la Roma, la o clinicã vestitã. L-a rãpus, pe 2 octombrie Ticã murind acasã, pe patul sãu, în tara sa. Prietenii si bârlãdenii au numai cuvinte de laudã pentru el si regrete enorme dupã Ticã. “Era un om special, dulce si curajos, un artist îndrãgostit de frumusetea vietii”, spune un italian din Colonna. “Pentru noi toti, cei care am avut privilegiul de a-l întâlni, este un moment foarte trist”, spune un alt italian din Bellavista Caltagirone. “Ticã era o persoanã exceptionalã, care ne-a cucerit pe toti cu vocea lui blândã si firea sa sensibilã” (Adina), “Muzica a fost sufletul lui si îi va fi mereu alãturi” (Cristina), “Un suflet liber si frumos, un om dulce si bun în profunzime” (Eugenia).
Cei care vor dori sã-si ia rãmas bun de la Ticã o pot face astãzi, la Biserica “Sf. Spiridon” din Bârlad, unde de la orele 10.00 are loc înmormântarea, la Cimitirul “Eternitatea”. Drum spun spre stele, dragã prietene! Dumnezeu sã te ierte!
