spot_imgspot_img
13.4 C
Vaslui
25-apr.-2024

Academia Română, o frână pentru modernizarea Educaţiei

- Advertisement -

Rezultatele testelor PISA au scos la iveală, ca o hârtie de turnesol, falii adânci între concepţiile despre scopul ultim al şcolii prezente în societatea românească, iar întâiul for al culturii române nu a pierdut ocazia aruncării perspectivei sale paliative în dezbatere: prezervarea unui model clasic de educaţie, rupt şi de contextul social al rezultatelor educaţionale, dar şi de constrângerile formării profesionale Presiunea în direcţia reducerii ponderii teoriei în favoarea deprinderilor practice prezintă „un grad mare de periculozitate”, este de părere Academia Română atunci când vine vorba despre soluţiile ce ar trebui abordate în şcoala românească după dezastrul de la testele PISA. Asta pentru că deprinderile practice nu pot exista într-un vid teoretic, atrag atenţia academicienii care subliniază că privesc cu îngrijorare presiunile care urmăresc încolţirea tot mai accentuată a disciplinelor umaniste şi sociale de un tăvălug care vede în şcoală doar o rampă către piaţa muncii. De aceea, ei vin şi cu soluţii pentru probleme scoase în evidenţă de testele PISA, dar toate implică cel puţin marginal cultivarea identităţii naţionale şi afirmarea, mai întâi de orice preocupări strict practice, a moştenirii istorice. „Diminuarea studiului istoriei înseamnă condamnarea noastră la ignoranţă şi izolare (pe de o parte, va creşte în societate ponderea dacopaţilor, autohtoniştilor şi tradiţionaliştilor, iar pe de alta, a mondialiştilor şi detractorilor care exhibă nimicnicia poporului român, condamnat – după opinia lor – să rămână la coada lumii”, arată academicienii care solicită ministrului Educaţiei să reintroducă limba latină ca probă opţională la Bacalaureat. „Academia Română nu pare să înţeleagă distincţia între educaţie şi formare profesională. Mai mult, se opun apariţiei unor noi discipline. Educaţia în România a rămas în urmă şi nu mai răspunde societăţii – adică nu mai ţine cont de explozia tehnologică, de efectele globalizării şi mobilităţii. Domnii academicieni care se bucură de o vârstă importantă nu prea înţeleg că şcoala trebuie să evolueze şi ea odată cu societatea în care trăim, iar cu latina e discuţie lungă – sunt elevi cu o înclinaţie către o cultură filosofică, fără îndoială, aceşti copii sunt, totuşi, foarte puţini”, este de părere profesorul Ştefan Vlaston.

Citeste mai mult: adev.ro/q2d2u8

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.