spot_imgspot_img
9.6 C
Vaslui
24-apr.-2024

Accident la telecabina de la Bâlea. Şapte persoane au fost rănite

- Advertisement -

Șapte persoane au fost rănite duminică, în timp ce se deplasau cu două telecabine care nu s-au oprit la timp, una care urca și alta care cobora, pe traseul Bâlea Cascadă – Bâlea Lac, în Munții Făgăraș, a precizat pentru AGERPRES, Ramona Nistor, purtător de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Sibiu.

UPDATE Unul dintre cei șase răniți ușor în telecabina de la Bâlea Lac a fost preluat de elicopterul SMURD, iar alți 33 de turiști au fost evacuați pe jos până la Bâlea Cascadă.

„Din primele informații, patru persoane au fost rănite la Bâlea Cascadă, iar alte trei, la Bâlea Lac, în două telecabine diferite. Se pare că este vorba de defecțiune tehnică. A fost solicitat elicopter SMURD la Bâlea”, a precizat sursa citată.

Din cei trei răniți sus, la Bâlea Lac, la peste 2.000 de metri altitudine în Masivul Făgăraș, o persoană nu se poate deplasa și va trebui coborâtă de pe munte, de salvamontiști, cu targa, potrivit președintelui Consiliului Județean (CJ) Sibiu, Daniela Cîmpean.

„Sunt răniți și jos, la Bâlea Cascadă și sus, la Bâlea Lac. Știu că este vorba de răniți ușor. Una dintre victime se pare că va fi adusă cu targa de sus, de la Bâlea Lac, de către salvamontiști, până unde îi poate prelua ambulanța. S-a întâmplat în telecabina care a urcat la Bâlea Lac și în cea care a coborât la Bâlea Cascadă”, a precizat pentru AGERPRES, președintele Consiliului Județean (CJ) Sibiu, Daniela Cîmpean.

Din primele informații, se pare că cei șapte răniți au ieșit singuri din telecabine, după ce acestea s-au oprit. Patru dintre răniți se aflau în telecabina care a coborât la Bâlea Lac, în care erau în total 15 persoane.
La răniții de jos, de la baza Masivului Făgăraș, ambulanțele deja au ajuns, anunță autoritățile. Medicii nu au cum să ajungă la peste 2.000 de metri în Munții Făgăraș, la cei răniți din telecabina de la Bâlea Lac, decât cu elicopterul sau îi pot trata dacă sunt aduși de salvamontiști cu targa.

sursa: https://www.realitatea.net/patru-persoane-ranite-in-telecabina-de-la-balea_2068007.html?utm_source=Cub-Homepage&utm_medium=Clicks&utm_campaign=trkweb

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.