|

Accident rutier cu patru victime în Codăești

Un accident rutier s-a petrecut în această după-amiază pe DN25, în dreptul localității Codăești. Au fost implicat un TIR și un autoturism, în urma impactului rezultând patru victime. „La sosirea echipajelor de intervenție, au fost găsite două autovehicule avariate, niciuna dintre cele patru persoane implicate în accident nefiind încarcerată. O minoră în vârstă de 16 ani a fost diagnosticată cu traumatism cranio-cerebral si amnezie retrogradă. Minora a fost transportată la Unitatea de primiri urgențe din cadrul Spitalului Județean de Urgență Vaslui. Echipajul de stingere și descarcerare a asigurat măsurile de prevenire și stingere a incendiilor. Cercetările sunt în curs, fiind efectuate de instituțiile statului abilitate în acest sens”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Vaslui.