|

Adio ghisee la Casa de Pensii Vaslui: “de ce sã nu stea si pensionarul pe un scaun?”

SCHIMBÃRI… Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, sustine cã intentioneazã sã desfiinteze ghiseele din casele de pensii, în asa fel încât pensionarii si functionarii sã discute din pozitii egale.

Potrivit sefei de la Muncã, desfiintarea ghiseelor se va face, pentru început, la Casa de Pensii din Capitalã urmând ca exemplul sã fie luat de toate Casele din tarã. “A venit momentul sã spargem zidurile inutile care despart cetãtenii de serviciile de calitate pe care le meritã. Încep cu o Casã de Pensii din Bucuresti. Extindem în tarã. La Casele de Pensii la care am mers (…) mã revoltã sã vãd pensionarii stând cu spatele aplecat cerând informatii printr-o usitã sau fereastrã dincolo de care angajatul Statului stã comod pe scaun. De ce sã nu stea si angajatul si pensionarul pe câte un scaun? Aici vin oameni în vârstã, multi în baston, oameni care asteaptã în picioare sã le vinã rândul. Faptul cã existã un zid cu o fereastrã care se deschide când considerã reprezentantul institutiei denotã cã între Stat si cei pe care îi deserveste existã un obstacol. Pe care îl vom înlãtura ca cele douã pãrti sã fie egale iar comunicarea si parcurgerea actelor dintr-un dosar sã se facã în cele mai transparente si umane conditii. Nu vreau nimic iesit din comun, vreau normalitate. Vor lua loc la o masã simplã, cu toate hârtiile la vedere, cu pensionarul asezat comod pentru a pune toate întrebãrile pe care le are. Obisnuite sau mai putin obisnuite, initiativele mele au legãturã cu faptul cã îmi pasã de oameni. În curând desfiintãm zidurile. Pensionarii si angajatii Statului se respectã între ei” a scris pe o retea de socializare ministrul Muncii, Violeta Alexandru. Decizia de a desfiinta ghiseele la Casa Judeteanã de Pensii Vaslui a mai fost luatã o datã, în perioada 2011-2012, când Marius Arcãleanu s-a aflat la conducerea institutiei.