spot_imgspot_img
15.5 C
Vaslui
24-apr.-2024

ADN-ul suceveanului acuzat că a sugrumat o belgiancă corespunde cu cel prelevat de pe victimă

- Advertisement -

Tânărul în vârstă de 23 de ani, din Salcea, arestat la finele lunii trecute în baza unui mandat european în care este acuzat de o crimă comisă în Belgia, în luna ianuarie a acestui an, tânăr predat între timp autorităților judiciare belgiene, ar fi incriminat de o probă directă, cea a ADN-ului, a anunțat presa belgiană.

Conform publicației LaMeuse.be, care citează un procuror anchetator, probele ADN ale lui Alexandru Caliniuc corespund cu cele prelevate de pe hainele tinerei. Aceste probe indică faptul că suceveanul a fost implicat în moartea tinerei de 27 de ani, au scris ziariștii belgieni.

Alexandru Caliniuc a fost arestat provizoriu în România, de Curtea de Apel Suceava, după care a fost predat autorităților belgiene. Predarea s-a făcut în timp scurt, în condițiile în care Alexandru Caliniuc și-a dat acordul pentru a fi extrădat.

Tânăra a ieșit singură la plimbare, pe plajă, iar câteva ore mai târziu a fost găsită sugrumată

Crima a fost comisă pe 22 ianuarie 2017, femeia în vârstă de 27 de ani fiind găsită moartă pe o plajă, în orașul belgian Knokke-Heist (BE), sub scheletul unei terase. A urmat o anchetă care a fost intens mediatizată în presa belgiană, nu mai puţin de 15 suspecţi fiind identificaţi de poliţie pentru a le fi comparate ADN-urile. ADN-ul recoltat de pe corpul femeii ucise a fost cheia acestei anchete.

La autopsie s-a stabilit că tânăra a fost sugrumată şi ucisă prin sufocare, fără a fi violată. Belgianca petrecuse într-un cazino, alături de iubitul ei, iar în jurul orei 4.00 dimineaţa aceasta a părăsit localul singură, spunându-i iubitului că merge pe plaja din apropiere, pentru a lua aer. Aceasta a fost varianta iubitului femeii, care în primă fază a fost considerat principalul suspect.
Ulterior, s-a stabilit că belgianca nu a ieșit la o simplă plimbare pe plajă, ci pentru a se întâlni în ascuns cu o persoană. Dacă aceasta a fost Alexandru Caliniuc sau nu, urmează a fi stabilit de către anchetatori. Ce se mai știe este că belgianca avea probleme cu drogurile și nu este exclus ca omorul să aibă legătură cu stupefiantele.

Citeşte mai mult pe Monitorul de Suceava: https://www.monitorulsv.ro/Local/2017-07-19/ADN-ul-suceveanului-acuzat-ca-a-sugrumat-o-belgianca-corespunde-cu-cel-prelevat-de-pe-victima#ixzz4nH2FLwzC
Follow us: @monitorulsv on TwitterMonitorul.de.Suceava on Facebook

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.