spot_imgspot_img
7.2 C
Vaslui
18-apr.-2024

Adrian Năstase, victorie în instanţă împotriva DNA

- Advertisement -

Adrian Năstase a câştigat, în primă instanţă, procesul în care a cerut ridicarea sechestrului asigurător instituit de DNA pe locuinţa sa din strada Zambaccian şi pe suma de 118,650 de dolari, aflată într-un cont la BCR. Decizia luată luni de Tribunalul Bucureşti nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel în termen de cinci zile de la pronunţare.

O instanţă de la Tribunalul Bucureşti a dat câştig de cauză lui Adrian Năstase în procesul în care acesta a contestat sechestrul impus pe o parte din averea sa de procurorii DNA şi Direcţia Generală Regionalăa Finanţelor Publice Bucureşti.

Hotărârea judecătorului a fost publicată în urmă cu puţin timp pe portalul instanţelor de judecată din România: „Admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie şi respinge cererea în contradictoriu cu acest pârât, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. Respinge excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti – Administraţia Finanţelor Publice Sector 1, ca neîntemeiată. Admite în parte cererea. Dispune ridicarea sechestrului asigurător instituit prin Ordonanţa emisă la data de 25.01.2010 de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie în dosarul penal nr. 68/P/2008 şi menţinut prin Decizia penală nr. 1/06.01.2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. 1919/1/2013. Dispune radierea din cartea funciară nr. 2975/7 a localităţii Bucureşti, sector 1, deschisă cu privire la imobilul situat în Bucureşti, str. Muzeul Zambaccian …. aparţinând reclamanţilor Năstase Adrian şi Năstase Daniela, a sechestrului asigurător. Dispune ridicarea sechestrului asigurător instituit asupra sumei de 118.650 USD, consemnată la Banca Comercială Română Sucursala Unirea, aparţinând reclamantului Năstase Adrian, prin Ordonanţa din data de 17.10.2008 emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie în dosarul penal nr. 27/P/2008 şi menţinut prin Sentinţa penală nr. 176/30.01.2012 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. 514/1/2009 şi Decizia penală nr. 160/20.06.2012 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. 2470/1/2012. Cu drept de apel în termen de 5 zile de la pronunţare, care se depune la Tribunalul Bucureşti – Secţia a V – a Civilă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 06.07.2015”.

Citeste mai mult pe RTV.NET: http://www.romaniatv.net/adrian-nastase-victorie-in-instanta-impotriva-dna_230929.html#ixzz3f7XhNn6w

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.