|

Adrian Tighici: “Avem nevoie de Victor Ponta presedinte, românii trebuie sã fie uniti”

Peste 150 de vasluieni au umplut pânã la refuz Centrul Medico-Social “Buna Vestire”, asearã, la o dezbatere privind profilului viitorului presedinte al României, alãturi de Adrian Tighici, presedintele organizatiei municipale PSD, Dumitru Buzatu, liderul judetean social-democrat, parlamentari. “Este un interes din ce în ce mai mare din partea vasluienilor pentru cel care va fi viitorul presedinte al României, Victor Ponta, actualul premier al tãrii”, a spus Adrian Tighici. Acesta a cerut celor prezenti sã convingã cât mai multi locuitori ai orasului sã iasã la vot, pentru a-si manifesta dreptul democratic pe 2 noiembrie.

“Interesul pentru alegerile prezidentiale este din ce în ce mai mare. Avem nevoie de un presedinte care sã continue schimbarea pornitã acum doi ani de societatea româneascã, atunci când 7,4 milioane de români au votat pentru demiterea lui Traian Bãsescu. Procesul a pornit în vara anului 2012 si se va încheia în aceastã toamnã, când vom alege un presedinte care sã facã din România o natiune puternicã, din punct de vedere economic. Cred cã oferta noastrã, a PSD, este cea mai bunã. Consider cã Victor Ponta, premierul României, cel care are o bunã imagine pe plan mondial, va putea schimba destinul tãrii pe urmãtorii 10-20 de ani. Nu s-a putut face totul peste noapte, stim cu totii de unde s-a plecat, însã acum este timpul pentru schimbare”, a spus Tighici, în fata sutelor de vasluieni veniti la întâlnirea electoralã. “Sper ca presedintele României, care va fi votat pe 2 noiembrie, sã mã facã sã fiu mândru de tara mea. Mi-as dori ca acel presedinte sã fie Victor Ponta”, a spus Ionel Armeanu Stefãnicã, directorul DGASPC Vaslui, prezent la dezbaterea electoralã.

“Trebuie în România cât mai multe politici de stânga. Judetul Vaslui va intra pe un fãgas normal”

“Una din coordonatele sub care îsi va desfãsura activitatea viitorul presedinte al României, dl. Victor Ponta, este sã aplice cât mai multe politici de stânga. Timp de zece ani, am avut un stat minimal, bazat pe tãieri si reducerea cheltuielilor. Noi, PSD, propunem un stat maximal, în care sã existe programe de dezvoltare pe termen mediu si lung, care sã creeze cât mai multe locuri de muncã. Ne dorim ca, prin alegerea lui Victor Ponta în functia de presedinte, judetul Vaslui sã intre pe un fãgas bun, alãturi de celelalte judete ale României”, a fost mesajul presedintelui PSD municipal.