BANI, BANI, BANI… Supãrate cã Ministrul Sãnãtãtii a declarat, oficial, pandemia de coronavirus abia zilele trecute, la patru luni de la instaurarea stãrii de urgentã, sindicatele din Sãnãtate l-au dat în judecatã pe Nelu Tãtaru, ministrul Sãnãtãtii. Acestea sunt supãrate cã aceastã întârziere a împiedicat acordarea de sporuri cuprinse între 55 si 85% personalului medical, asa cum cere legislatia.
Timp de aproape patru luni, în spitalele desemnate unitãti suport COVID-19 a bãtut vântul. Cel mai bun exemplu este cel local, al spitalului din Bârlad, unde în lunile mai si iunie, aproximativ 900 de cadre medicale au avut grijã de o mânã de pacienti. Pânã la începutul acestei luni, când numãrul persoanelor infectate a explodat, în majoritatea spitalelor COVID din tarã s-a somat. Cu toate astea, sindicatele din sãnãtate sunt supãrate cã ministrul Nelu Tãtaru nu a declarat pandemia de coronavirus mai devreme, dar nu pentru cã le-ar lovi grija pentru pacienti, ci din grija pentru sporuri. Din acest motiv, federatia SANITAS l-a dat în judecatã pe Nelu Tãtaru, cerând instantei sã-l oblige sã declare din punct de vedere juridic, printr-un document, epidemia la nivel national. Anuntul a fost fãcut de Claudiu Grosu, presedintele SANITAS Vrancea. ” „Lucrurile sunt mult mai grave acum decât în starea de urgentã, în spitalele din tarã. Federatia Sanitas la nivel national l-a dat în judecatã pe ministrul Sãnãtãtii pentru a emite documentul juridic prin care se recunoaste starea de epidemie din România, în asa fel încât sã fie aplicatã legislatia si hotãrârea din Guvern privind sporurile din sistemul sanitar. Noi, Sanitas Vrancea, vom depune pentru spitalele în care sunt pacienti COVID-19, o cerere în instantã prin care sã oblige unitãtile sanitare sã acorde acel spor de pandemie de la data de 11 martie, atunci când OMS a declarat pandemie”, a precizat liderul SANITAS Vrancea, Claudiu Grosu.
500 de euro, un spor prea mic pentru cafelele bãute zilnic
„În legislatia salarizãrii celor din sistemul sanitar, avem un capitol care se referã la sporurile din perioada de epidemie, în cazul de fatã pandemie declaratã de OMS din 11 martie, pe care tu, ca ministru si ca secretar de stat, nu o declari la nivel national printr-un document juridic, doar pentru ca personalul medico-sanitar care lucreazã în acest moment sã nu-si primeascã sporurile la salarizare. Este vorba despre un spor de 55% si de 85%, cuprins în legea salarizãrii din 2017. Asa cã ministrul Sãnãtãtii a gãsit de cuviintã sã nu declare în mod legal si juridic, printr-un document, aceastã epidemie de COVID-19”, a mai spus liderul Sanitas, Claudiu Grosu. Pe de altã parte, Claudiu Grosu spune cã acel stimulent în valoare de 2.500 de lei a fost pentru prima datã acordat în data de 1 iunie, în conditiile în care „colegii nostri munceau pe cel mai mic spor existent în sistemul sanitar, un spor pe care îl au si cei care lucreazã la calculator, de 15%”.