spot_imgspot_img
5.7 C
Vaslui
20-apr.-2024

Alarmant! Aproape 20% dintre tinerii cu vârste între 18 şi 25 de ani au absolvit cel mult 8 clase

- Advertisement -

România are din ce în ce mai puţini copii, dar şi aceştia sunt needucaţi. România se află pe locul al treilea în Uniunea Europeană la abandon şcolar. Aproape 20% dintre tineri, cu vârste între 18 şi 25 de ani, au cel mult opt clase absolvite. Asta în ciuda programelor sociale care oferă transport, hrană, burse sau ajutor la lecţii pentru copiii săraci şi care costă, în medie, peste 700 de milioane de lei anual. În ultimul deceniu, abandonul a atins două vârfuri: în 2010, an de criză economică, şi în 2015!

Cursurile sunt gratuite în România, dar să trimiţi un copil la şcoală costă, în medie, pe an 1.500 de lei, potrivit datelor menţionate într-un raport al Curţii de Conturi.

Pentru familiile sărace, efortul este compensat de stat prin opt programe care decontează sau asigură transportul, hrana zilnică, rechizitele, bursele, 200 de euro pentru achiziţia unui calculator sau ajutorul la lecţii prin programul „Şcoală după şcoală”.

În ciuda acestor ajutoare şi stimulente de la stat, românii se află în topul europenilor care abandonază şcoala devreme. Astfel, [INTRA INFO 2] în 2015, 19,1% dintre tinerii cu vârste între 18 şi 24 de ani aveau cel mult opt clase. Doar în Spania şi Malta situaţia este mai rea, unde 20, respectiv 19,8% dintre tineri au abandonat şcoala devreme. Interesant este că, deşi România s-a angajat să reducă abandonul până în 2020, procentul a tot crescut în ultimul deceniu.

Cea mai mare vulnerabilitate este la etnia romă. Raportul Organizaţiei „Salvaţi copiii” arăta că 22% dintre copiii romi nu frecventează învăţământul obligatoriu, faţă de 6% în cazul copiilor de alte etnii, aflaţi în aceeaşi comunitate.

Cel mai costisitor program este, de departe, „Cornul şi laptele”, care „înghite” 60% din sumele alocate pentru programele de asistenţă socială a elevilor. Dar… „cornurile şi cutiile de lapte ajung la tomberoanele din curtea şcolii”, scrie chiar în raportul Curţii de Conturi, având în vedere că furnizorii sunt selectaţi în funcţie de preţ, nu şi de calitatea produselor.

sursa: https://www.realitatea.net/abandon-scolar_2037461.html

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.