spot_imgspot_img
8 C
Vaslui
27-apr.-2024

Alba: Primarul din Alba Iulia audiat de procurorii anticorupţie

- Advertisement -

Primarul municipului Alba Iulia, democrat liberalul Mircea Hava, a fost audiat miercuri în jur de trei ore la DNA – Serviciul Teritorial Alba Iulia într-un dosar privind transportul public.

Întrebat de jurnalişti în ce calitate a fost citat la DNA, Mircea Hava a răspuns că „în calitatea de ce te cheamă aici, învinuit, ce-o fi acolo”. „Să vedem ce vor face după ce am dat această declaraţie. Deci, mi-am făcut datoria. Dânşii sunt sigur că îşi vor face datoria”, a adăugat primarul Mircea Hava.

Edilul a spus a fost chemat să dea o declaraţie în legătură cu organizarea transportului public AIDA (n.r. – Asociaţia Intercomunitară de Dezvoltare Alba) şi a transportului local. „Am dat această declaraţie pentru a lămuri nişte aspecte. Dânşii vor analiza şi vor decide în consecinţă”, a afirmat edilul.

Mircea Hava susţine că nu este vorba de niciun prejudiciu, pentru că „totul s-a lucrat legal în acest caz”.

În acest dosar mai sunt cercetaţi cei doi viceprimari ai municipiului Alba Iulia, Paul Voicu şi Ioan Bogăţan, citaţi pentru joi la DNA, încă cinci angajaţi ai primăriei şi trei angajaţi ai societăţii de transport public Alba Iulia.

Vicepreşedintele PDL Mircea Hava se află la al patrulea mandat consecutiv de primar al municipiului Alba Iulia.

AGERPRES.ro

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.