|

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2019. Campania electorală s-a încheiat. Continuarea propagandei electorale constituie CONTRAVENŢIE

Campania electorală pentru alegerile prezidenţiale s-a încheiat, iar continuarea propagandei electorale constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă. Este interzisă difuzarea de mesaje audio, video sau mixte cu conţinut electoral, dar şi prezentarea de sondaje. Peste 18,2 milioane de români sunt aşteptaţi duminică la urne pentru a-şi alege preşedintele pentru următorii cinci ani.

Campania electorală pentru alegerile prezidenţiale din 10 noiembrie s-a încheiat, sâmbătă, la ora 7.00. Ea a început în 12 octombrie, scrie news.ro.

Potrivit legislaţiei, constituie contravenţie “continuarea propagandei electorale după încheierea acesteia, precum şi sfătuirea în ziua votării a alegătorilor la sediul secţiilor de votare să voteze sau să nu voteze un anumit candidat”. Fapta se sancţionează cu amendă de la 1.500 lei la 4.500 lei.

În aceste condiţii, este interzisă difuzarea de mesaje electorale în locuri publice ori private, precum şi prin intermediul unor vehicule special amenajate. În plus, este interzisă prezentarea de sondaje.

De asemenea, se sancţionează cu amendă “purtarea pe durata votării de către membrii birourilor electorale ale secţiilor de votare, persoanele însărcinate cu paza, persoanele acreditate sau de către operatorii de sondaj ai institutelor de sondare a opiniei publice sau ai societăţilor comerciale ori ai organizaţiilor neguvernamentale de ecusoane, insigne ori alte însemne de propagandă electoral”. Pentru această faptă, amenda este cuprinsă între 1.000 şi 2.500 de lei.

Campania electorală este finanţată de la bugetul de stat, controlul fiind realizat de Autoritatea Electorală Permanentă în baza Legii nr. 334/2006 privind finanţarea partidelor şi a campaniilor electorale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare

În cazul organizării unui al doilea tur de scrutin, campania electorală începe la data de 15 noiembrie 2019 şi se încheie la data de 23 noiembrie 2019, la ora 7.00.

În cursa electorală s-au înscris 14 candidaţi, unii susţinuţi de partide, alţii independenţi….https://www.romaniatv.net/alegeri-prezidentiale-2019–campania-electorala-s-a-incheiat–continuarea-propagandei-electorale-constituie-contraventie_497171.html