spot_imgspot_img
17.1 C
Vaslui
25-apr.-2024

Amânare în cazul politistului spãgar din Murgeni

- Advertisement -

AMÂNARE Procesul în care Nechita Eugen Costel, politist din cadrul Compartimentului Rutier al Politiei Locale Murgeni, este acuzat de luare de mitã a primit, sãptãmâna trecutã, o nouã amânare, pânã pe 24 septembrie. În aceste conditii, o posibilã sentintã ar fi datã la peste un an si jumãtate de când politistul a cerut mitã 50 de euro de la un conducãtor auto surprins de el în trafic cu inspectia tehnicã expiratã.

În luna mai a anului trecut, Nechita Eugen Costel, politist din cadrul Compartimentului Rutier al Politiei Locale Murgeni, aflat într-o misiune de control la marginea orasului Murgeni, a oprit un autovehicul înmatriculat în Marea Britanie în care se aflau doi tineri. La control, agentul a constatat cã inspectia tehnicã periodicã a vehiculului expirase, dar, în loc sã sanctioneze contraventional pe proprietarul masinii, a oprit toate actele, inclusiv permisul de conducere al soferului. Ulterior, le-a dat întâlnire, seara, tinerilor, într-un bar din oras, unde a conditionat, conform spuselor celor doi tineri, returnarea actelor de faptul ca acestia sã aplice folie reflectorizantã pe autoturismul personal. Dat fiind cã cei doi au refuzat, agentul a returnat doar permisul de conducere al soferului, retinând certificatul de înmatriculare a masinii si amenintându-i cã-i va amenda cu suma de 1000 lei, pentru cã atât ITP-ul, cât si polita de asigurare RCA, expiraserã. Nu mult, dupã aceea, în aceeasi searã, tinerii au fost opriti din nou în trafic de politistul Nechita, venit cu masina personalã, care le-a cerut suma de 250 lei în schimbul actelor. Unul dintre tineri, dat fiind cã nu avea suma respectivã, a fãcut un denunt telefonic la Directia Generalã Anticoruptie Bucuresti, ulterior fiind contactat telefonic de ofiteri din cadrul Serviciului Judetean Anticoruptie Vaslui cãrora „le-a denuntat în scris pretinderea de cãtre învinuitul Nechita Eugen Costel a sumei de 250 lei în scopul restituirii documentelor autoturismului sãu”. Ulterior, în luna ianuarie a acestui an, politistul a fost trimis în judecatã de procurorii DNA pentru infractiunea de luare de mitã. Agentul Nechita a sustinut, atât în fata anchetatorilor, cât si a judecãtorilor, cã, de fapt, cei doi tineri ar fi fost cei care i-ar fi oferit mitã. Mai mult decât atât, politistul si-a justificat faptul cã a oprit actele fãrã a încheia vreun proces verbal de contraventie proprietarului masinii, deoarece acesta îl asigurase cã la domiciliul sãu din Bârlad detine un raport ITP valabil eliberat de cãtre reprezentanta Vaslui a Registrului Auto Român si pe care îl poate prezenta în aproximativ douã ore. Procesul, care a început la Tribunalul Vaslui pe data de 22 ianuarie, a avut deja nouã termene, ultimul miercuri, 4 iunie, asta si pentru cã chiar denuntãtorul nu s-a prezentat pentru a fi audiat de judecãtori. Dosarul a primit o nouã amânare, de aceastã datã mai lungã, pentru data de 24 septembrie, datoritã vacantei judecãtoresti care începe în curând, pentru a fi audiati restul de martori. În cel mai bun caz, o sentintã este posibil sã fie datã în toamnã, la mai bine de un an si jumãtate de la comiterea faptei de cãtre agentul pus sã aplice legea, care a vrut sã facã „un ciubuc”.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.