|

Amazon spulberă concurența! Produsul pe care oamenii se vor bate să îl cumpere

Gigantul Amazon a prezentat o nouă versiune a cititorului său de cărţi electronice Kindle, proiectată pentru prima dată special pentru copii, informează luni Press Association.

Noul Kindle Kids Edition include o husă de protecţie şi un abonament gratuit timp de un an la o versiune pentru copii a librăriei Kindle, a precizat compania.

Dispozitivul are „o garanţie fără griji” timp de doi ani, în care proprietarii pot beneficia de înlocuirea e-reader-ului oricând în această perioadă fără costuri suplimentare în cazul pierderii sau deteriorării.

Noua versiune include opţiunea de control parental astfel încât adulţii să poată monitoriza activitatea copiilor.

„Kindle Kids Edition transformă lectura într-o activitate plăcută, oferind recompense pentru progres în scopul motivării cititorilor să termine următorul capitol, precum şi opţiuni ca Word Wise şi Vocabulary Builder, create pentru a-i ajuta pe micii cititori să-şi dezvolte abilităţile de citire şi înţelegere”, a spus directorul departamentului de dispozitive al Amazon pentru Europa, Eric Saarnio. …https://evz.ro/amazon-spulbera-concurenta-produsul-pe-care-oamenii-se-vor-bate-sa-il-cumpere.html