|

Anchetă penală în cazul băiatului de 4 ani din Piteşti mort după o anestezie la stomatolog. Medicii, cercetaţi pentru ucidere din culpă

Băieţelul de 4 ani intrat în comă după o anestezie la o clinică stomatologică din Piteşti a murit miercuri seara. După moartea lui Peteu, poliţiştii argeşeni au deschis dosar penal. Medicii care l-au tratat pe copil sunt cercetaţi pentru ucidere din culpă. Reprezentanţii Ministerului Sănătății spun că băiețelul a fost sedat cu un cocktail de medicamente ce conținea propofol şi ketamină şi că substanțele respective ar fi trebuit să fie folosite doar într-un spital în care există și secție de terapie intensivă.

“Referitor la cazul copilului transportat la spital în urma unei proceduri medicale stomatologice, având în vedere modificarea situaţiei juridice, urmează a fi schimbată încadrarea juridică în cauză, noua încadrare fiind aceea de ucidere din culpă”, precizează Inspectoratul de Poliţie Judeţean Argeş. Conform aceleiaşi surse, încă de zilele trecute au fost luate măsuri pentru conservarea tuturor mijloacelor de probă, iar în prezent se aşteaptă concluziile de natură tehnică, în urma verificărilor efectuate de Direcţia de Sănătate Publică Argeş.

Cercetările în acest caz sunt efectuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti. Copilul în vârstă de patru ani care a intrat în comă după ce a fost anesteziat la o clinică stomatologică din Piteşti a decedat, a anunţat, miercuri, Raluca Alexandru, purtător de cuvânt al Spitalului “Grigore Alexandrescu”. “Din păcate, copilul de 4 ani şi 8 luni a pierdut lupta cu viaţa. În urmă cu jumătate de oră s-a produs stop cardiac ce nu a mai răspuns la manevrele de resuscitare. S-a declarat decesul. Părinţii au fost lângă el”, a declarat Alexandru……..https://www.romaniatv.net/dosar-de-ucidere-din-culpa-in-cazul-copilului-de-4-ani-mort-dupa-o-anestezie_508753.html