spot_imgspot_img
13.3 C
Vaslui
26-apr.-2024

Anchetă pentru cinci infracţiuni, în cazul exploziei care a ucis trei femei într-un restaurant

- Advertisement -

Una din cele mai mari tragedii petrecute în ultimii ani în judeţul Suceava, explozia urmată de incendiu de la restaurantul Trafic din municipiul Câmpulung Moldovenesc, în urma căreia trei angajate au murit, nu a fost încă lămurită din punct de vedere al anchetei penale care ar urma să stabilească vinovaţii pentru nenorocire.
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava ne-au transmis, în urma unei solicitări a redacţiei noastre, că în acest dosar se fac cercetări pentru nu mai puţin de cinci infracţiuni, însă expertiza dispusă în dosar nu a fost încă finalizată. Aşa cum se întâmplă la mai toate anchetele complicate, expertizele, de multe ori completate cu suplimente de expertize ori contraexpertize, întârzie cu anii finalizarea anchetelor.

Din patru angajate care se aflau în restaurant, doar una a scăpat cu viaţă
Tragedia s-a petrecut acum mai bine de un an şi jumătate.
În noaptea de 29 spre 30 noiembrie 2014, spre dimineaţă, în bucătăria restaurantului Trafic al SC Euroconcept SRL din municipiul Câmpulung Moldovenesc s-a produs o puternică explozie. Două femei care se aflau în bucătărie, Lucia Dominte, în vârstă de 42 de ani, din Câmpulung Moldovenesc, şi Irina Nisioi, tot în vârstă de 42 de ani, din Câmpulung Moldovenesc, au fost ucise pe loc, trupurile lor fiind găsite ulterior carbonizate. O a treia angajată, Crina Moroşan, în vârstă de 21 de ani, din Frasin, a murit câteva zile mai târziu. Tânăra de 21 de ani a avut arsuri pe 60% din suprafaţa corpului şi, deşi după explozie era conştientă şi se deplasa pe propriile picioare, cumplitele arsuri s-au dovedit fatale la cinci zile după explozie. Dintre cele patru angajate ale restaurantului care erau de serviciu în acea noapte, a scăpat cu viaţă doar una, o tânără în vârstă de 23 de ani.

sursa: https://www.monitorulsv.ro/Local/2016-05-30/Ancheta-pentru-cinci-infractiuni-in-cazul-exploziei-care-a-ucis-trei-femei-intr-un-restaurant

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.