spot_imgspot_img
5.6 C
Vaslui
19-apr.-2024

Anunţ de ULTIMĂ ORĂ despre ridicarea maşinilor parcate neregulamentar

- Advertisement -

Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a publicat vineri seară proiectul de hotărâre de guvern care va reglementa modul în care pot fi ridicate vehiculele staţionate neregulamentar. În proiect, doar administratorul drumului poate pune în aplicare măsura ridicării vehiculelor, propunându-se stabilirea un set de reguli care să descurajeze apariţia practicilor abuzive şi deturnarea scopului măsurii într-unul comercial, se arată în nota de fundamentare a MAI.

Proiectul de hotărâre dă dreptul doar administraţiilor publice locale sau administratorul drumului public să pună în aplicare măsura ridicării vehiculelor staţionate neregulamentar.

„Aplicarea măsurii tehnico-adminsitrative, în trecut, a cunoscut şi o serie de situaţii excesive, generate de lipsa unor prevederi clare sau chiar de interpretarea greşită a legii şi ignorarea scopului pentru care se realizează ridicarea vehiculului. În acest sens, se propune ca măsura să nu fie dispusă sau să înceteze executarea sa dacă în vehicul este vizibilă prezenţa unor persoane”, se arată în nota de fundamentare a proiectului de hotărâre de guvern realizată de Ministerul Afacerilor Interne.

Proiectul le nu le mai dă posibilitatea poliţiştilor rutieri sau poliţiştilor locali cu atribuţii legate de circulaţia rutieră să dispună ridicarea vehiculelor cu regim prioritar de circulaţie care se află în acţiuni de intervenţie sau în misiuni cu caracter de urgenţă, nefiind vorba despre o staţionare voluntară ci de îndeplinirea misiunii.

Citeste mai mult pe REALITATEA.NET: http://www.realitatea.net/anunt-de-ultima-ora-despre-ridicarea-masinilor-parcate-neregulamentar_1951614.html#ixzz4CaM3mTwu
Follow us: @realitatea on Twitter

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.