|

Anunţ important pentru zeci de mii de angajaţi. Ce se întâmplă de la 1 iunie

Lavinia Tumbăr, avocat specializat în legislaţia muncii, spune pentru Mediafax că salariaţii cu contractele de muncă suspendate nu pot da nici măcar un email în folosul angajatorului. Angajatorii care le cer salariaţilor să lucreze, chiar şi de acasă, pe perioada şomajului tehnic, riscă dosare penale, în condițiile în care 1,5 milioane de angajaţi din România primesc şomaj tehnic iar munca în perioada suspendării contractului este considerată ilegală.

“Scuză-mă, ştiu că eşti acasă. Poţi să-mi trimiţi şi mie, pe mail, pontajul tău?” O astfel de solicitare îţi poate aduce dosar penal, dacă angajatul pe care îl deranjezi este în şomaj tehnic. În plus, dai înapoi banii primiţi ca ajutor de la stat.

Lavinia Tumbăr, avocat specializat în legislaţia muncii, spune pentru Mediafax că salariaţii cu contractele de muncă suspendate nu pot da nici măcar un email în folosul angajatorului. “În contextul în care ţi-ai folosit salariaţii fie în regim de telemuncă, fie la locul de muncă pentru realizarea unei activităţi economice, este clar că acea declaraţie nu reflectă realitatea. (…)Folosindu-te, ca şi agent economic de nişte bani în mod necuvenit, va trebui să restitui şi acele accesorii, dobânzi.”

“Dacă un angajat a mai fost întrebat cu privire la o anumită situaţie din interiorul firmei, omul o fi răspuns, dar de aici şi până la a constata o “gravă încălcare a legii” mi se pare un drum lung care se parcurge cu prea mare uşurinţă.”, spune Horaţiu Buzatu, om de afaceri. ,,,https://www.romaniatv.net/anunt-important-pentru-zeci-de-mii-de-angajati-ce-se-intampla-d-la-1-iunie_523857.html