spot_imgspot_img
17.2 C
Vaslui
29-mart.-2024

Ariana Grande, în fruntea nominalizărilor la MTV Europe Music Awards 2019

- Advertisement -

Cu nominalizări la şapte categorii, Ariana Grande ar putea deveni marea câştigătoare a ediţiei din 2019 a MTV Europe Music Awards (EMA), decernate în cadrul galei din 3 noiembrie de la Sevilla, relatează EFE, citat de Agerpres.
Potrivit listei publicate de celebrul post de muzică MTV, Ariana Grande se află în fruntea nominalizărilor, cu şapte propuneri, fiind urmată de Shawn Mendes, Billie Eilish şi Lil Nas X, fiecare cu câte şase nominalizări şi de columbianul J Balvin, cu cinci nominalizări.
Cântăreţele americane Lizzo şi Taylor Swift au primit fiecare câte patru nominalizări la gala MTV Europe Music Awards de anul acesta.
Hitul ”ME!”, interpretat de Taylor Swift alături de Brandon Urie, este unul dintre principalii rivali ai piesei ”Con altura”, interpretată de cântăreaţa spaniolă Rosalia şi de J Balvin, la câştigarea trofeului pentru cel mai bun videoclip al anului, la care aspiră, de asemenea, ”Thank u, next” de Ariana Grande ”Bad guy” de Billie Eilish şi ”Old Town Road (remix)” de Lil Nas X şi Billy Ray Cyrus.
Ariana Grande, J Balvin şi Taylor Swift vor rivaliza de asemenea cu Shawn Mendes şi Miley Cyrus la câştigarea premiului pentru ”cel mai bun artist”, în timp ce la categoria ”cel mai bun artist debutant” aspiră Ava Max, Billie Eilish, Lewis Capaldi, Lil Nas X, Lizzo şi Mabel.
La categoria ”cel mai bun cântec” au fost nominalizate piesele ”7 rings” (Ariana Grande), ”Bad guy” (Billie Eilish), ”Old Town Road” (Lil Nas X), ”Sunflower” (Post Malone şi Swae Lee) şi ”Senorita” (Shawn Mendes şi Camila Cabello).
Noua senzaţie spaniolă Rosalia aspiră şi la categoria ”best look”, nu însă şi la premiul ”best latino artist”, la care au fost nominalizaţi Amaral, Anni B Sweet, Beret, Carolina Durante şi Lola Indigo.
Votul a fost deschis începând cu 2 octombrie pe site-ul oficial al MTV Europe Music Awards şi se va încheia în data de 2 noiembrie, la miezul nopţii. …https://www.monitoruldegalati.ro/mozaic/ariana-grande,-in-fruntea-nominalizarilor-la-mtv-europe-music-awards-2019.html

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.